Proiectul de lege privind modificările şi completările legislative în vederea asigurării securităţii informaţionale şi combaterii infracţiunilor săvârşite cu utilizarea tehnologiilor informaţionale, care a fost adoptat de Guvern săptămâna trecută şi care a trezit controverse în societate, trebuie adoptat în Parlament, dar cu modificări semnificative. Prevederile proiectului nu trebuie să fie interpretabile. Acestea sunt concluziile la care au ajuns participanţii la dezbaterile publice cu tema „Pericole reale şi închipuite pentru drepturile fundamentale ale omului generate de intenţiile guvernării de a modifica reglementările în tehnologiile informaţionale”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.
Directoarea Centrului de Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a declarat în cadrul dezbaterilor că în actualul proiect de lege sunt câteva prevederi care lasă loc de interpretări şi aceasta ar putea cenzura internetul, ar putea afecta activitatea unor instituţii online. „Dacă există astfel de prevederi care pot fi interpretate, trebuie să facem astfel încât ambiguităţile să fie eliminate, să fie foarte clar specificate în care se vor aplica”, a afirmat Nadine Gogu.
Totodată, juristul Partidului Popular European din Moldova, Iulian Rusu, a menţionat că nu contestă necesitatea protecţiei relaţiilor sociale, însă a declarat că există unele rezerve referitor la instrumentele care sunt oferite prin acest proiect de lege autorităţilor publice. „În special aceasta se referă la ceea ce ţine de monitorizarea comunicărilor electronice, în special, când este vorba de încălcări ce prezintă pericol social mai mic”, a menţionat Iulian Rusu.
Şeful direcţiei juridice a Inspectoratului Naţional al Poliţiei, Sergiu Ţurcan, este de părere că reacţia societăţii civile la acest proiect este firească. Potrivit lui, copiii trebuie supravegheaţi atunci când utilizează internetul. „Lejeritatea cu care se accesează internetul în Republica Moldova este foarte atractivă pentru persoanele cu comportament deviant din alte ţări, unde în ţara lor de origine nu au atât de uşor acces la internet. Inspectoratul General al Poliţiei îndeamnă societatea civilă la maturitate socială”, a menţionat Sergiu Ţurcan.
În opinia şefului adjunct al Centrului de combatere a crimelor informatice al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Veaceslav Bădărău, acest proiect de lege va oferi instrumente organelor de drept pentru acumularea probelor ce ţin de anumite crime. „Neavând aceste instrumente, poliţia o să fie incapabilă să cerceteze anumite tipuri de infracţiuni. Aceasta dezleagă mâinile poliţiei pentru a lupta cu criminalitatea”, a menţionat Veaceslav Bădărău.
Deputatul Partidului Democrat în Parlament, Sergiu Sîrbu, a menţionat că obiecţiile faţă de acest proiect vor fi dezbătute atent în cadrul comisiilor parlamentare şi în legislativ pentru a-l perfecţiona. „La definitivarea acestui proiect de lege avem nevoie să luăm în considerare acele obiecţie care ţin de apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fie de o parte, fie de altă parte, şi mai puţin să ne pese de interesele financiare proprii ale unora sau altora”, a menţionat deputatul.
Avocata Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Рromovarea Drepturilor Femeilor „La Strada”, Natalia Bayram, a menţionat că susţine acest proiect de lege din perspectiva asigurării protecţiei eficiente a copiilor faţă de orice formă de abuz şi exploatare sexuală. „Proiectul de lege vine să introducă modificări necesare, care vor permite o investigare eficientă”, a menţionat Natalia Bayram.
În opinia reprezentantului Concernului „StarNet”, Alexei Muntean, proiectul de lege este scris foarte ambiguu şi termenii vor putea fi interpretaţi. „Ştim că avem şi o justiţie captivă şi să ne bazăm pe justiţie că o să fie echitabilă şi cumva o să analizeze – nu cred. În cazul acesta, operatorii sunt cei care o să suporte toată povara financiară. De ce ne obligaţi să stocăm zeci de terabaiţi pentru fiecare utilizator în fiecare zi? Acestea sunt investiţii enorme”, a menţionat Alexei Muntean.
Proiectul de lege propune completări la legislaţia penală şi procesual-penală care exclud lacunele legislative în prevenirea şi combaterea infracţiunilor legate utilizarea tehnologiilor informaţionale, în particular în ceea ce ţine de exploatarea sexuală online a copiilor.
Dezbaterea de luni, 4 aprilie, este la ediţia a LII-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.