În anul 2017, tranşele de venit impozabile urmează a fi majorate, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei (prognozată pentru anul viitor de 5%), până la 31 140 de lei, faţă de 29 640 de lei în anul curent. Cotele de impozitare vor rămâne neschimbate, cota de 7% va fi aplicată asupra veniturilor de până la 31140 de lei şi de 18% peste această sumă, transmite IPN cu referire la proiectul de lege din care rezultă obiectivele politicii fiscale şi vamale pentru 2017.
Va fi ajustată şi mărimea scutirii anuale personale de 10 128 de lei în anul curent la 10 620 de lei în 2017. Scutirea personală majorată pentru unele categorii de cetăţeni va creşte de la 15060 de lei la 15 840 de lei. Iar scutirile pentru persoanele întreţinute de 2256 lei la 2340 lei.
Persoanele fizice, care obţin venituri din activitatea independentă de comerţ cu alte persoane fizice, fără a constitui o formă organizatorică juridică a activităţii de întreprinzător, vor achita un impozit egal cu 1% din veniturile obţinute, dar nu mai puţin de 3000 lei pe an. Se referă această măsură de politică fiscală la persoanele fizice ale căror venituri anuale din comerţ nu depăşesc 600 de mii de lei.
Din noul an, activitatea de comerţ în bază de patentă este interzisă. Persoanele fizice care vor desfăşura activitate independentă de comerţ vot fi obligate să deţină maşini de calcul şi control, dar în prima perioadă fiscală impozitul pe venit pe care trebuie să-l achite va putea fi diminuat cu suma cheltuielilor pentru procurarea maşinilor de calcul şi control.
Din 2017 se introduce un sistem de impozitare unic pentru activităţile profesionale în sectorul justiţiei. Cota impozitului fiind propusă în mărime de 18%.
Se preconizează majorarea cotei impozitului veniturilor persoanelor fizice din transmitere în folosinţă (locaţiune, arendă) a proprietăţii imobiliare unor altor persoane fizice – de la 5% la 10%.
Potrivit notei informative care însoţeşte documentul, noile măsuri de politică fiscală şi vamală propuse ar putea aduce per ansamblu încasări suplimentare la buget de circa 633 mln lei. Proiectul urmează să fie examinat şi aprobat de către Parlament.