logo

Proiectul noii legi cu privire la asigurări îşi propune modificări serioase în domeniu


https://www.ipn.md/ro/proiectul-noii-legi-cu-privire-la-asigurari-isi-propune-modificari-7966_959607.html

[ Analiză Info-Prim Neo ] Participanţii pieţei de asigurări din Moldova salută proiectul noii legi cu privire la asigurări, aprobat de Guvern acum o săptămână şi transmis Parlamentului pentru examinare. Potrivit lor, proiectul îşi propune modificări serioase în domeniu, în condiţiile unui cadru legislativ existent depăşit de timp. Legea în vigoare cu privire la asigurări a fost aprobată în 1993, iar o nouă redacţie a se cerea demult pentru aducerea legislaţiei în concordanţă cu realităţile existente, cu noul Cod civil şi pentru reglementarea mai concretă a relaţiilor curente între asiguraţi şi asigurători. Managerul general adjunct al Companiei QBE ASITO SA, Mihai Buşuleac, a declarat pentru Info-Prim Neo că apreciază în special stabilirea unui cuantum minim al capitalului social majorat esenţial comparativ pentru companiile de asigurări. El consideră că este o necesitate confirmată de practica de până acum. Astfel, Legea din 1993 prevedea iniţial ca societăţile de asigurare să dispună de un capital social de 300 mii de lei, iar modificările la lege, operate în 2005, impuneau un capital de 2 milioane de lei. Deşi şi această cotă este extrem de mică pentru ca o companie care asigură mii de oameni să-şi poată onora obligaţiunile în cazul achitării unor despăgubiri enorme, norma din 2005 a avut efecte benefice, inclusiv prin reducerea numărului companiilor pe piaţă. În prezent funcţionează peste 30 de companii de asigurări, care încă rămâne exagerat de mare pentru o ţară de proporţiile Moldovei. „Ţări de câteva ori mai mari, au mult mai puţine companii de asigurări decât Moldova”, a spus sursa citată. Mihai Buşuleac consideră că odată cu implementarea noi redacţii a legii menţionate se va face mai multă regulă pe piaţa de asigurări: cine nu va putea majora capitalul social - va dispare, altele se vor comasa şi vor deveni mai puternice. Pentru a activa cu succes pe piaţa asigurărilor, companiile trebuie să dispună de un sistem informaţional pe toată ţara, să aibă reţele de vânzări în teritoriu şi un potenţial financiar suficient pentru a-şi onora obligaţiunile, a mai spus Buşuleac. Managerul secţiei juridice a aceleiaşi companii, Victor Creţu a declarat că pe piaţă de asigurări din Moldova în prezent este un dezastru total: clienţii sunt nemulţumiţi, companiile nu ştiu cum să procedeze, litigiile în instanţa de judecată se examinează cu mare greutate, fiind tratate incorect anumite prevederi ale actelor normative în vigoare, care nu sunt conforme Codului civil. Lipsa unui cadru legislativ adecvat generează diferite situaţii de conflict: volumul despăgubirilor nu satisfac clienţii, aceştia au uneori cerinţe neîntemeiate faţă de companiile de asigurări, se interpretează legea în mod diferit, uneori instanţele nu pot soluţiona litigiul din cauza faptului că lipseşte norma respectivă care ar stabili cum ar trebui de procedat în situaţia concretă. Victor Creţu califică drept benefic faptul că proiectul noii legi prevede o singură formă organizatorico-juridică - societatea pe acţiuni, care oferă mai multe garanţii pentru asiguraţi şi impune asiguratorii să demonstreze că sunt în stare să-şi asume riscurile şi să răspundă pentru ele. Companiile care activează cu formă organizatorică de societate cu răspundere limitată sau întreprindere individuală urmează să se reorganizeze, în caz contrar vor fi lichidate. Reprezentantul QBE ASITO SA mai spune că redacţia nouă prevede multe concretizări, clasifică tipurile de asigurări, genurile de asigurări, condiţiile de licenţiere, condiţiile de retragere a licenţelor, stipulează o responsabilitate sporită a companiilor faţă de activitatea pe care o desfăşoară. Întrebat despre cât de perfect consideră proiectul noii legi, Creţu a spus că “e foarte greu astăzi să elaborezi un cadru ideal, o lege perfectă”, totuşi speră că o parte a neajunsurilor acestei legi vor fi înlăturate în cadrul dezbaterilor din Parlament. “Mai există chestiuni pe care trebuie să le promovăm pentru a ne conforma exigenţelor internaţionale, însă care în prezent din anumite considerente sociale şi economice nu pot fi îndeplinite”. El este convins însă de faptul că această lege va însemna “o nouă etapă în dezvoltarea pieţei asigurărilor în Moldova”. O dorinţă mare a companiilor din domeniu este ca Legea cu privire la asigurări să fie examinată în Parlament concomitent cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă şi până la încheierea sesiunii curente. Potrivit sursei citate, pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă, nu există nici o reglementare în general. Până în prezent acest tip de asigurări a fost reglementat printr-o hotărâre de Guvern, dar care a fost recunoscută recent drept neconstituţională de către Curtea Constituţională, pe motiv că este un domeniu care trebuie să fie reglementate prin lege şi nu prin acte normative de nivel mai jos. Creţu a menţionat că în prezent este elaborat proiectul de lege care să reglementeze relaţiile în domeniu asigurărilor obligatorii de răspundere civilă, care se răsfrânge asupra majorităţii cetăţenilor şi, în primul rând, asupra celor care deţin „un izvor de pericol sporit”, cum ar fi automobilele. Este un timp de asigurare practicat în toate ţările, unde proprietarii de automobile sunt obligaţi să-şi asigure responsabilitatea faţă de persoanele terţe. Potrivit notei informative la proiectul noii redacţii a Legii cu privire la asigurări, semnată de ministrul Finanţelor, Mihai Pop, „activitatea pe piaţa asigurărilor în majoritatea statelor UE şi CSI, a căror legislaţie în domeniu a fost studiată, este permisă doar asiguratorilor constituiţi sub formă de societate pe acţiuni. Din aceste considerente, această formă organizatorico-juridică, care este amplu reglementată de legislaţia R.Moldova, reprezintă una din formele ideale de asociere, similar instituţiilor financiare”. Noua redacţie prevede stabilirea cuantumului minim al capitalului social: 15 milioane de lei pentru asigurări generale, 22,5 milioane de lei pentru asigurări de viaţă, 30 milioane de lei pentru activitatea exclusivă de reasigurare. Autorii proiectului au prevăzut un termen de tranziţie de 5 ani, în care participanţii pieţei asigurărilor, existenţi la data intrării în vigoare a acestei legi, ar trebui să se conformeze noilor exigenţe, inclusiv să-şi majoreze gradual capitalului social, să-şi disperseze activităţile pe categorii şi să se reorganizeze din societăţi cu răspundere limitată în societăţi pe acţiuni. Autorii mai consideră că noua lege va oferi statului toate premizele necesare pentru organizarea şi implementarea unui sistem eficient de supraveghere şi reglementare a pieţei asigurărilor, va permite accesul pe piaţa asigurărilor doar participanţilor profesionişti, capabili să-şi asume şi să respecte obligaţiunile în limita reală a posibilităţilor financiare. Asiguratorul va fi pus în situaţia de a dispune de un capital social adecvat care să garanteze asiguraţilor capacitatea de a satisface obligaţiunile curente şi viitoare.