logo

Proiectul Legii privind Procuratura a fost transmis Comisiei de la Veneţia


https://www.ipn.md/ro/proiectul-legii-privind-procuratura-a-fost-transmis-comisiei-de-la-7967_1016595.html

Proiectul Legii cu privire la Procuratură a fost transmis Comisiei de la Veneţia, a comunicat viceministrul justiţiei, Sabina Cerbu, la întrevederea cu mai mulţi diplomaţi străini acreditaţi la Chişinău, transmite IPN.

„Comisia se va expune pe marginea acestui proiect în luna martie a anului viitor. Credem că recomandările experţilor vor fi de ajutor grupului de lucru parlamentar la elaborarea unei legi care va corespunde standardelor internaţionale şi va conţine cele mai bune practici în domeniu”, a menţionat Sabina Cerbu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Ambasadorii au salutat iniţiativa Ministerului Justiţiei de a remite proiectul Comisiei de la Veneţia. „Opinia experţilor va eficientiza munca grupului de lucru parlamentar asupra acestui proiect de lege şi va mişca înainte reforma procuraturii, care este o prioritate nu doar pentru Ministerul Justiţiei, dar şi pentru guvernare”, a spus şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

În luna iulie anul curent, Parlamentul a votat Concepţia de reformare a procuraturii. Concepţia şi Legea cu privire la procuratură au fost elaborate de un grup de lucru special creat de către Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală, în scopul implementării Strategiei de reformare a sectorului justiţiei, dar şi pentru soluţionarea problemelor identificate în activitatea procuraturii.

Concepţia de reformare a procuraturii prevede că procurorul general va fi numit de şeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pe o perioadă de şapte ani, fără posibilitatea de a fi reales la expirarea mandatului. Procurorul care va fi eliberat din serviciu pe motive compromiţătoare va pierde dreptul la toate garanţiile speciale. Documentul mai stabileşte că salariul procurorilor va fi majorat treptat, prin raportarea acestuia la salariul primit de judecători.

Reforma procuraturii este o condiţie prevăzută în Matricea de politici - anexă a Acordului de suport bugetar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. În funcţie de implementarea condiţionalităţilor prevăzute, Uniunea Europeană transferă anual, în tranşe, cele 60 de milioane de euro oferite pentru reforma justiţiei. Prima tranşă, în valoare de 15 milioane de euro, a fost transferată în noiembrie 2013. Cea de-a doua tranşă, în valoare de 13,2 milioane de euro, a fost transferată în luna septembrie a acestui an.