Proiectul de scoatere din uz a tichetelor pentru comercializarea produselor petroliere este remis spre reexaminare
https://www.ipn.md/ro/proiectul-de-scoatere-din-uz-a-tichetelor-pentru-comercializarea-produselor-petr-7966_980856.html
Proiectul de decizie privind scoaterea din uz a tichetelor pentru comercializarea produselor petroliere şi introducerea cartelelor valorice în locul acestora va fi remis Ministerului Finanţelor spre reexaminare. Hotărârea a fost luată la ultima şedinţă a grupului de lucru, instituit după ce mai mulţi operatori de pe piaţa produselor petroliere au criticat această iniţiativă, transmite Info-Prim Neo.
Ministerul Finanţelor, autorul proiectului, susţine că prin utilizarea tichetelor statul ratează încasări de TVA de circa 270 de milioane de lei. Pe de altă parte, membrii grupului de lucru au constatat că această acuzaţie de evaziune fiscală nu a fost demonstrată şi nu poate servi ca argument în favoarea intervenţiei statului pe piaţă.
Premierul Vlad Filat a solicitat ca discuţiile pe marginea acestui proiect să urmărească un scop prioritar: respectarea intereselor consumatorului şi, abia după aceasta, să se analizeze impactul modificărilor propuse de Ministerul Finanţelor asupra bugetului şi asupra mediului de afaceri.
Iniţiativa scoaterii tichetelor este susţinută de operatorii mari, nu însă şi de cei mici care nu au bani pentru a investi în echipamente de citire a cardurilor valorice. Cei care se împotrivesc proiectului avansează şi ideea că scoaterea din uz a tichetelor ar fi în avantajul sistemului bancar, care va încasa un comision pentru deservirea cardurilor.