logo

Proiectul confiscării extinse – în procedură parlamentară. Stamate: vom organiza consultări publice


https://www.ipn.md/ro/proiectul-confiscarii-extinse-in-procedura-parlamentara-stamate-vom-organiza-7965_1087893.html

Proiectul președintelui Maia Sandu privind confiscarea extinsă a averilor obținute fraudulos este în procedură parlamentară și va fi supus dezbaterilor publice. Președintele comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, spune că documentul vine să perfecționeze legislația actuală și să permită confiscarea averilor ce nu pot fi justificate. În același timp, Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice spune că graba este inoportună în cazul acestei inițiative, întrucât orice lacună în legislație ar zădărnici procesul de confiscare a averilor obținute ilicit, notează IPN.

Președintele comisiei juridice, numiri și imunități spune că inițiativa Maiei Sandu privind confiscarea extinsă a averilor ilicite, vine să faciliteze aplicarea în practică a actualei legislații care conține termenul confiscării, însă este imposibil de implementat.

„Proiectul a fost transmis Parlamentului și este în procedură legislativă. Urmează să desfășurăm, cel puțin, o ședință de dezbateri publice. În codul de procedură penală deja există prevederea ce vizează confiscarea extinsă, doar că sunt deficiențe la capitolul implementării. Acum orice avere care depășește substanțial valoarea a 20 de salarii medii pe economie, dacă nu poate fi probat caracterul licit al acestei averi, se consideră a fi ilicit. Și, respectiv, procurorul nu va mai fi nevoit să demonstreze că ea este rezultatul comiterii unor infracțiuni”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același timp, reprezentanții societății civile spun că aprobarea în grabă a acestui proiect este contraindicată, întrucât va compromite intenția autorităților de a confisca averile obținute ilegal. Persoanele învinuite de obținere ilicită a averilor vor profita de imperfecțiunea legii pentru a-și apăra bunurile.

„Noi avem această prevedere din anul 2014, nu a fost aplicată niciodată. Am văzut proiectul Maiei Sandu. În viziunea mea, dacă el va fi aprobat în varianta actuală, vor mai fi probleme de aplicare în practică. Nu trebuie să ne grăbim cu acest proiect. Prevederea confiscării se aplică abia la sfârșit, la aplicarea sentinței. Noi nu avem atât de multe dosare în procedură în care procurorii să solicite confiscarea extinsă. Mai bine să se lucreze încă o lună la acest proiect astfel încât el să meargă bine în practică. Vă asigur că persoanele vizate de acest proiect vor fi demnitarii de rang înalt, judecători și procurori, cei care-și pot lua avocați foarte buni, care să găsească orice neajuns al legii. De aceea, legea trebuie să fie aproape de perfecțiune”, a spus președintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea.

Potrivit proiectului de lege al președintelui Maia Sandu, confiscarea extinsă va putea fi dispusă, inclusiv, în cazul în care persoana acuzată sau suspectată de săvârșirea unei infracțiuni de corupție a decedat sau în cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului atunci când acesta se ascunde de la prezentarea în instanță. Șeful statului argumentează necesitatea acestui proiect prin existența lacunelor în legea actuală, care le dă posibilitatea corupților să-și păstreze averile obținute ilegal, prin transferul lor către persoane terțe.