logo

Proiect în valoarea de 425 de mii de euro pentru prevenirea abandonului copiilor


https://www.ipn.md/ro/proiect-in-valoarea-de-425-de-mii-de-euro-pentru-7967_1025628.html

UNICEF Moldova, împreună cu Asociaţia CCF- Moldova – Copil, Comunitate, Familie şi partenerul său Hope and Homes for Children Marea Britanie (HHC), iniţiază un proiect în valoare de peste 425 de mii de euro, care va sprijini familiile vulnerabile cu copii. Astfel, în următorii doi ani urmează a fi create două creşe sociale pentru copiii dezinstituţionalizaţi şi vor fi sprijinite 25 de familii de asistenţi parentali profesionişti specializaţi pe îngrijirea copiilor sub vârsta de 3 ani şi a celor cu dizabilităţi. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, UNICEF Moldova şi CCF/HHC au semnat un memorandum în acest sens, astăzi, 22 februarie, transmite IPN.

În cadrul proiectului, 45 de copii de la Centrul de plasament temporar şi reabilitare din Bălţi vor fi reintegraţi, iar instituţia sprijinită în dezvoltarea serviciilor sociale şi medicale. CCF Moldova va contribui şi la îmbunătăţirea legislaţiei privind intervenţiile pentru ajutorarea părinţilor vulnerabili şi a copiilor lor şi va instrui profesioniştii la nivel local. Proiectul prevede şi lansarea unei campanii de comunicare menite să recruteze asistenţi parentali profesionişti pentru copii mici şi cu dizabilităţi care nu au o familie.

Reprezentanta UNICEF Moldova, Nune Mangasaryan, a spus la conferinţa de presă de lansare că această colaborare este importantă, deoarece în ultimii ani, după mai multe proiecte, s-a reuşit dezinstituţionalizarea copiilor, numărul cărora a ajuns de la 12 mii până la circa 4 mii. „Această iniţiativă va contribui atât la prevenirea abandonului copiilor provenind din familii vulnerabile, cât şi la reintegrarea socială a copiilor care au fost deprivaţi de un mediu familial propice dezvoltării armonioase”, a menţionat Nune Mangasaryan.

Liliana Rotaru, preşedinta CCF-Moldova, a menţionat că acest proiect va dura în realitate mai mult decât cei doi ani preconizaţi, căci are ca scop schimbarea sistemului. „Vom pilota un program de intervenţie pentru a preveni abandonul copiilor mici şi cu dizabilităţi. Ne propunem să dezvoltăm două creşe pentru copiii foarte mici, pentru ca mamele singure, în special, să poată munci şi să nu fie nevoite să abandoneze copiii”, a specificat preşedinta asociaţiei care se va ocupa de implementarea proiectului.

Ruxanda Glavan, ministrul sănătăţii, a spus că instituţia pe care o reprezintă este deschisă la orice acţiuni care prevăd susţinerea copiilor. „Rolul nostru este de a interveni cu experţi pentru reabilitarea copiilor de vârstă fragedă. Cei 45 de copii care vor fi dezinstiţionalizaţi din Bălţi vor rămâne în atenţia specialiştilor medicali”, a comunicat oficialul.

Ministrul muncii, Stela Grigoraş, a menţionat că acest proiect e un sprijin pentru autorităţi de a-şi respecta angajamentele privind stoparea instituţionalizării copiilor de vârstă fragedă. „Avem nevoie de mecanisme eficiente de sprijin pentru familiile vulnerabile care întâmpină greutăţi în procesul de creştere a copiilor. Avem nevoie de servicii alternative, deoarece mereu vor exista copiii care nu vor putea fi îngrijiţi de propriile familii”, a spus ministrul.

Proiectul este o continuare a iniţiativei de creştere a numărului copiilor din instituţii rezidenţiale, reintegraţi în familii. Iniţiativa se înscrie în priorităţile UNICEF de a asigura protecţia şi accesul copiilor de vârstă fragedă la un mediu familial, cu prioritatea Guvernului de a preveni instituţionalizarea copiilor, potrivit Strategiei pentru protecţia copilului 2014-2020, şi presupune armonizarea cu tendinţele europene.

Actualmente circa 3 mii de copii rămân în instituţii rezidenţiale.