logo

Proiect de consolidare a capacităților în combaterea traficului de ființe umane


https://www.ipn.md/ro/proiect-de-consolidare-a-capacitatilor-in-combaterea-traficului-de-fiinte-7967_1040726.html

Un proiect de consolidare a capacităților Republicii Moldova în combaterea traficului de ființe umane a fost lansat astăzi, 23 martie, și va fi implementat de  către Inspectoratul General al Poliției, în cooperare cu Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație, în cadrul Parteneriatului de Mobilitate UE – Moldova, transmite IPN.

„Prevenirea, dar și combaterea traficului de ființe umane este o prioritate a Inspectoratului General al Poliției. Acest proiect vine să consolideze capacitățile pe aceste dimensiuni”, a declarat șeful IGP, Alexandru Pânzari. Timp de aproape un an, circa 50 de ofițeri ai Centrului pentru combaterea traficului de ființe umane vor fi instruiți în cadrul proiectului.

Alexandru Pânzari a spus că de acest proiect va beneficia nu doar poliția, dar și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, sectorul asociativ. Obiectivul principal ține de consolidarea capacităților în vederea identificării victimelor, acest lucru fiind și cel mai important pas în prevenirea și combatere traficului de ființe umane. „Sunt convins că după finalizarea acestui proiect ofițerii noștii vor fi mult mai instruiți și vor deveni profesioniști în domeniul dat”, a menționat șeful IGP.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Beregoi, a apreciat că acest proiect este un exemplu foarte bun de cooperare. „Acest proiect are nevoie de un partener puternic din Uniunea Europeană, acest partener sunt Letonia și Lituania, de la care vom învăța cele mai bune practici de combatere a traficului de ființe umane”, a declarat Mihai Beregoi, având convingerea că va fi un proiect de succes.

Șeful Centrului pentru combaterea traficului de ființe umane, Lilian Levandovschi, a comunicat că anul trecut în Moldova au fost identificate 163 de cazuri de trafic a ființelor umane și trafic de copii. Majoritatea țin de organizarea migrației ilegale, proxenetism și muncă forțată. Au fost inițiate 122 de dosare penale. „Apogeul acestui gen de infracțiune a fost atins în anii 2015 , acum este o descreștere datorită nu doar investigațiilor, ci și informării societății ”, a menționat șeful Centrului pentru combaterea traficului de ființe umane.