logo

Progres nesemnificativ în soluţionarea conflictului transnistrean, raport


https://www.ipn.md/ro/progres-nesemnificativ-in-solutionarea-conflictului-transnistrean-raport-7965_1019276.html

Pe parcursul anului 2014, a fost înregistrat un progres nesemnificativ în soluţionarea conflictului transnistrean, fiind organizate doar două runde de negocieri în formatul „5+2”. Constatarea se conţine în Raportul de Progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate în anul 2014 prezentat luni, 30 martie, de către şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, transmite IPN.

Potrivit raportului, situaţia generală în zona de securitate a rămas tensionată, dar stabilă. Mai multe runde de negocieri în formatul „5+2” au fost amânate din cauza condiţiilor impuse de regiunea transnistreană ca urmare a interpretării unor măsuri legislative întreprinse de autorităţile de la Chişinău ca fiind ostile. Cu susţinerea Rusiei, regiunea transnistreană a continuat să opună rezistenţă discuţiilor privind aspectele de securitate şi statut.

Părţile participante la negocieri au urmat o abordare a paşilor mici, concentrându-se în special asupra aspectelor tehnice privind libera circulaţie a persoanelor, aspectele economice, problemele utilizării alfabetului latin în şcolile din regiune etc. Relaţiile dintre cele două părţi au rămas în suspans în cea de-a doua parte a anului 2014.

Ambasadorul a declarat că în acest moment provocarea constă în implementarea Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, în aşa fel încât şi agenţii economici din regiunea transnistriană să se bucure din plin de acestea. În acest sens, se recomandă continuarea dialogului pro-activ cu partea transnistreană întru promovarea unei viziuni acceptabile pentru un viitor comun.