logo

Programul vizitei preşedinţilor Bronisław Komorowski şi Petro Poroşenko în Moldova


https://www.ipn.md/ro/programul-vizitei-presedintilor-bronislaw-komorowski-si-petro-porosenko-in-moldo-7965_1016675.html

Preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski, şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova în data de 20 noiembrie, la invitaţia preşedintelui Nicolae Timofti, transmite IPN.

Potrivit programului celor doi şefi de stat, la ora 08.30, pe Aeroportul Internaţional Chişinău va ateriza avionul delegaţiei Poloniei, iar 5 minute mai târziu şi cea a Ucrainei.

La ora 09.00, Bronisław Komorowski şi Petro Poroşenko vor fi întâmpinaţi în cadrul unei ceremonii oficiale de către preşedintele Nicolae Timofti. După aceasta, va avea loc întrevederea în format trilateral a preşedinţilor, urmată de reuniunea plenară a delegaţiilor şi ceremonia de semnare a unei declaraţii comune. La ora 10.45 cei trei preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Ulterior,  Bronisław Komorowski şi Petro Poroşenko vor avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, după care se vor întâlni cu prim-ministrul Iurie Leancă. După întrevederi, delegaţiile vor depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

La ora 15.25, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, însoţit de prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, se va deplasa în municipiul Bălţi. Programul vizitei la Bălţi cuprinde depuneri de flori la monumentul lui Taras Şevcenko, deplasare la Casa comunităţii ucrainene şi la Teatrul Naţional de Stat „Vasile Alecsandri”, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii diasporei ucrainene şi cu studenţi.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski, vor participa la ceremonia de dezvelire a bustului mareşalului polonez Josef Pilsudski.