Raportul de activitate al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării pentru anul 2019 nu include toate rezultatele privind Planul de acţiuni pentru implementarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru anii 2011-2020. Astfel, este complicat de a identifica care sunt obiectivele realizate şi ce urmează să se întreprindă în viitor. Totodată, datele din rapoartele publicate diferă sau includ parţial informaţia privind rezultatele obţinute, ceea ce denotă o dificultate de comunicare la nivel central. De asemenea, nu sunt repartizate suficiente resurse financiare la nivel local pentru educaţia incluzivă. Sunt constatări ale raportului de monitorizare a gradului de implementare a Planul de acţiuni pe anii 2019-2020 pentru implementarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru anii 2011-2020, realizat de Centrul „Speranţa”, în colaborare cu Alianţa Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi din Republica Moldova.
„Din cele cinci domenii de intervenţie, şi anume 37 de sub-acţiuni, până la finele anului 2019 au fost realizate 20 dintre acestea, ceea ce înseamnă cam 54 %. Alte 16 sub-acţiuni sunt în proces de realizare, dar au un termen depăşit, ceea ce înseamnă că termenul stabilit pentru realizarea lor a fost ultima lună a anului 2019 sau o perioadă anterioară”, a precizat Gheorghe Zastavneţchi, coordonator de proiect, Centrul „Speranţa”, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.
În contextul celor menţionate, Gheorghe Zastavneţchi recomandă elaborarea raportului anual privind implementarea Planului de acţiuni separat de raportul general de activitate general al Ministerului Educaţiei, pentru ca persoanele sau instituţiile interesate de acest domeniu să cunoască care sunt rezultatele obţinute şi unde urmează să fie depus mai mult efort. Se recomandă formularea indicatorilor de progres numerici şi ai celor de referinţă, pentru a facilita monitorizarea progreselor atinse. Şi, includerea costurilor pentru activităţile planificate, precum şi raportarea costurilor utilizate pentru implementarea Planului.
Ludmila Iachim, director executiv al Asociaţiei „Motivaţie”, a prezentat raportul de monitorizare a Planului de acţiuni privind reforma sistemului de determinare a dizabilităţii pentru anul 2019. Aceasta a constatat, în baza datelor colectate, că doar trei din nouă acţiuni au fost realizate integral. Cât priveşte gradul de realizare a indicatorilor, 43% din aceştia au fost realizaţi, 26% sunt în curs de realizare, 9% în curs de realizare cu termen depăşit şi 22% – nerealizaţi.
Patru din nouă acţiuni monitorizate cu caracter permanent nu indică indicatori de rezultate numerici. Lipsesc date despre resursele financiare utilizate pentru implementarea acţiunilor prevăzute în Plan. În cazul anumitor acţiuni, indicatorii de progres raportaţi diferă de indicatorii stabiliţi. Sunt concluziile privind acţiunile monitorizate.
Pentru implementarea reformei, Ludmila Iachim recomandă consultarea persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor care le reprezintă în procesul de luare a deciziilor privind soluţiile optime pentru reformarea sistemului de determinare a dizabilităţii. De asemenea, dezvoltarea sau îmbunătăţirea managementului instituţional, orientat spre calitate şi satisfacerea beneficiarilor, precum şi asigurarea interpretatului în limbaj mimico-gestual la ședința comisiei de determinare a dizabilității în cazul evaluării dosarului în prezenţa persoanelor cu dizabilitate de auz .
Rapoartele de monitorizarea au fost realizate în cadrul proiectului „Parteneriate naţionale şi implicare locală pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități”, implementat cu suportul Fundaţiei Est – Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriate pentru dezvoltare”, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Guvernul Suediei.