logo

Program pilot de recunoaștere a calificării profesionale


https://www.ipn.md/ro/program-pilot-de-recunoastere-a-calificarii-profesionale-7967_1070694.html

Persoanele care dețin experiență în domeniul construcțiilor, alimentației publice, pedagogiei și ecologiei își pot valida competențele în cadrul unui program pilot. Inițiativa este susținută de proiectul PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, implementat în parteneriat cu Organizația Internațională a Migrației, Misiunea în Republica Moldova, cu susținerea financiară a Guvernului Elveției, transmite IPN.

În proces sunt implicate patru centre de validare: Centrul de Excelență în Construcții, Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor, Colegiul „Alexei Mateevici” și Colegiul de Ecologie.

Persoanele care doresc să le fie recunoscută calificarea profesională trebuie să se adreseze la unul dintre centrele de validare, în funcție de domeniul de specializare, unde vor depune dosarul cu actele necesare. Ulterior, după susținerea unor teste, vor obține certificate care să le recunoască abilitățile profesionale, precizează un comunicat de presă PNUD Moldova.

Pilotarea în cele patru centre de validare se va desfășura până la sfârșitul primului trimestru al anului 2020. Ulterior, urmează ca acest mecanism să fie implementat la nivel național și să cuprindă și alte domenii și meserii.