Din 4 iunie și până pe 24 august, Serviciul de eliberare a actelor de identitate din sectorul Centru al municipiul Chișinău, din componența Agenției Servicii Publice, va activa de la ora 07.00. Actualmente programul începe de la 08.00, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, scopul măsurii este de a gestiona eficient numărul mare de solicitări de eliberare a actelor de identitate în perioada estivală a anului. Angajații serviciului vor deservi cetățenii de luni până vineri, între orele 07.00-17.00, fără pauză de masă, iar în zile de sâmbătă și duminică – între orele 09.00-13.00.
Din 21 mai și-au extins programul de activitate Serviciile de eliberare a actelor de identitate din sectoarele Botanica și Râșcani. Până pe 24 august, angajații din cadrul acestor două oficii vor activa de luni până sâmbătă, între orele 08.00 și 17.00. Până la modificările anunțate, luni era zi fără program. Oficiile din sectoarele Buiucani și Ciocana rămân să activeze de marți până sâmbătă, între orele 08.00 și 17.00.
Eliberarea actelor de identitate poate fi solicitată la orice oficiu, indiferent de viza de reședință.