În perioada 19-25 martie, organele fiscale din cadrul Inspectoratului Fiscal din municipiul Chişinău vor avea un program extins. Măsura are drept scop asigurarea unor condiţii favorabile pentru recepţionarea declaraţiilor pe venit, care urmează a fi depuse până pe 25 martie, transmite IPN
Într-un comunicat de presă al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat se menţionează că direcţiile vor avea program şi sâmbătă, 19 martie, de la ora 8.00 până la ora 16.00. Totodată, în perioada 21-24 martie, ziua de lucru va fi prelungită până la ora 19.00. În data de 25 martie, care este ultima zi de depunere a declaraţiilor pe venit, angajaţii direcţiilor vor avea program până la ora 20.00.
De asemenea, Inspectoratul Fiscal de Stat reaminteşte contribuabililor că în cazul în care prezintă Declaraţia pe suport de hârtie – pot să se adreseze la orice organ fiscal, indiferent de locul de reşedinţă. Începând cu 10 martie, contribuabilii au posibilitatea de a facilita formularul Declaraţiei precompletate, prin adresarea la Direcţiile de administrare fiscală din sectoarele municipiului Chişinău, cu buletinul de identitate. Dacă contribuabilul dispune de semnătura digitală, acesta poate vizualiza Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2015, accesând cabinetul personal pe portalul www.fisc.md.
Direcţiile de administrare fiscală din sectoarele municipiului Chişinău recepţionează dările de seamă fiscale/declaraţii de la persoane fizice şi juridice indiferent de adresa juridică a acestora. Astfel, contribuabilii – persoane fizice, persoane fizice care au o activitate de întreprinzător şi persoane juridice pot depune dările de seamă fiscale în orice organ fiscal, indiferent de raza de deservire în care se află persoana juridică sau domiciliu/reşedinţă persoanei fizice. Totodată, dările de seamă prezentate cu întârziere aferente perioadelor fiscale vor fi recepţionate doar de inspectoratele fiscale teritoriale, în funcţie de raza de deservire a contribuabilului.
Persoanele fizice, care deţin semnătura mobilă, buletin de identitate electronic sau semnătură digitală, pot beneficia de serviciile fiscale electronice prin intermediul sistemului de autentificare şi control al accesului MPass, prin următorul link, fără a se prezenta la Întreprinderea de Stat „Fiscservinform”.