Prognozele FMI privind creşterea economică a Moldovei în 2008 coincid cu aşteptările declarate de Guvern
https://www.ipn.md/ro/prognozele-fmi-privind-cresterea-economica-a-moldovei-in-2008-coincid-cu-astepta-7966_969392.html
Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează pentru R. Moldova în anul curent o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de circa 7% şi o rată a inflaţiei de 11,4%, transmite Info-Prim Neo cu referire la raportul reactualizat al FMI privind evoluţia economiilor din Europa.
Până în anul 2009 experţii FMI anticipă o reducere semnificativa a inflaţiei, de până la 7,9%.
Potrivit raportului FMI, Europa se confruntă cu o scădere a ritmului de creştere economică, influenţată fiind de turbulenţele de pe pieţele financiare, inflaţia ridicată şi aşteptată recesiune moderată a Statelor Unite. Aceeaşi sursă prognozează că în 2008 vor fi înregistrate creşteri ale PIB-ului în Muntenegru - 7,2%, în Belarus - 7,1%, Rusia - 6,8% şi Slovacia – 6,5%. Experţii precizează că marile economii europene vor înregistra creşteri modeste. Prin urmare, în Marea Britanie PIB-ul va creste cu 1,6%, în Germania şi Franţa cu câte 1,4%.
Raportului a fost publicat la 21 aprilie pe site-ul instituţiei.
În 2007 creşterea economica în Moldova a constituit 3%, iar rata inflaţiei 13,1%. Totodată, Guvernul Moldovei prognozează pentru 2008 o creştere a PIB-ului de 7% şi o rată a inflaţiei de până la 10%. Banca Mondiala prognoza anterior în raportul sau privind perspectivele Economiei Mondiale că ritmul de creştere economică în Moldova se va majora de la 4% în 2006, până la 6% în 2007, 6,8% în 2008, iar in 2009 va constitui 7%.