logo

Prognoza valutară pentru 10.03.10


https://www.ipn.md/ro/prognoza-valutara-pentru-100310-7966_981109.html

Euro ar putea scădea şi mai mult, atingând într-un viitor apropiat cote apropiate de $1,32, în schimb, leul moldovenesc dă semne de apreciere, a comunicat pentru Info-Prim Neo directorul portalului Financial Brains, Dr. Sveatoslav Mihalache. [EUR/USD:] Actorii pieţei au urmărit ieri cu atenţie declaraţiile prim-ministrului grec Georgios Papandreou, care a traversat Atlanticul pentru a căuta soluţii pentru criza deficitului bugetar cu care se confruntă ţara sa. Papandreou, ca un adevărat politician, a declarat că răii situaţiei din Grecia sunt speculanţii „fără principii”, şi nicidecum guvernul. O noutate proastă pentru euro, spune Sveatoslav Mihalache, este posibilitatea că agenţia Fitch va scădea ratingul Portugaliei, care va împinge Europa spre probleme şi mai mari. O soluţie ar fi crearea unui fond monetar de nivel european, idee lansată recent, însă această soluţie este departe de a fi imediată. Momentan euro costă $1,3595. {Niveluri de suport:} Cel mai apropiat nivel de suport este situat la $1,3530, după care urmează „bravul” nivel $1,3420/40, care a rezistat anterior la numeroase atacuri. Însă în lumina evenimentelor recente, acest nivel nu mai pare atât de solid şi e posibil ca, după depăşirea acestuia, euro să ajungă până la $1,3260. {Niveluri de rezistenţă:} $1,3670/80; $1,3730; $1,3840. [USD/MDL:] Ieri dolarul s-a tranzacţionat pe piaţa interbancară la nivel de 12,65 lei. Există astfel posibilitatea unei uşoare aprecieri a leului faţă de dolar şi euro. Astăzi, casele de schimb vor cumpăra dolari în jurul cotei de 12,55 lei şi vor vinde la 12,67 – 12,70 lei. [EUR/MDL:] 17,05 – 17,08 lei (cumpărare) şi 17,16 – 17,21 lei (vânzare). Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fb.md sau www.financialbrains.eu