logo

Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Sergiu Burlacu


https://www.ipn.md/ro/profilul-candidatului-la-functia-de-primar-al-municipiului-balti-8012_1099987.html

Articolul face parte din ciclul IPN de prezentare a candidaților la funcția de primar al municipiului Bălți în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Partidul Liberal Democrat din Moldova l-a desemnat pe Sergiu Burlacu în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 5 noiembrie. Candidatul are 33 de ani și este originar din Bălți.

Sergiu Burlacu este căsătorit. A absolvit fostul Institut Nistrean de Economie și Drept din Bălți, licențiat în economie, specialitatea business și administrare. Actualmente, face studii de masterat în drept european la extensiunea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

A devenit membru al PLDM și ales în funcție de vicepreședinte în 2023. Activează în cadrul Parcului Industrial „Răut” în calitate de șef al departamentului de planificare și promovare. Este consilier în Consiliul municipiului Bălți începând cu 1 noiembrie 2019.

Pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, declară venitul de 112 mii de lei și 234 de mii de lei împreună cu soția. Sursele venitului sunt salariul de la Societatea pe Acțiuni „Răut”, IMSP Centrul Medicilor de Familie Bălți și indemnizație de la Consiliul municipal Bălți. Candidatul a mai indicat în declarația sa 5684 de lei, bani obținuți pentru prestare de servicii Asociației pentru Drepturile Omului „LEX XXI”. Sergiu Burlacu deține un apartament în valoare de 400 000 de lei, dobândit în anul 2022, cu o suprafață de 42,4 metri pătrați. Are în proprietate un autoturism în valoare de 166 000 de lei, dobândit în anul 2022.

Prioritățile anunțate de candidatul Sergiu Burlacu țin de dezvoltarea infrastructurii, modernizarea sistemului de apeduct și extinderea sistemului de canalizare, inițierea unui proiect de izolare termică a fațadelor blocurilor locative cu sprijinul financiar al Primăriei și cu atragerea suportului partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, modernizarea parcului urban de autobuze și troleibuze.

O altă prioritate se referă la amenajarea spațiilor verzi în cartiere și construirea terenurilor sportive multifuncționale, curățarea și amenajarea râului Răut pe strada Strîi, crearea unui centru modern de sănătate a medicilor de familie, în clădirea fostei maternități și a centrului consultativ. Candidatul își mai propune să atragă la Bălți investiții din partea companiilor mari și să creeze peste 5000 de locuri de muncă.

Conform tragerii la sorți, Sergiu Burlacu a fost înscris preliminar cu numărul 5 în buletinul de vot.