Doctorul habilitat în ştiinţe politice, profesorul universitar, Victor Moraru, coordonator al Secţiei ştiinţe sociale şi economice a AŞM, a fost decorat cu ordinul Steauau Italiei în grad de cavaler. Distincţia i-a fost conferită de ambasadorul Italiei la Chişinău Enrico Nunziata pentru merite deosebite în dezvoltarea ştiinţelor sociale şi economice, dar şi pentru promovarea culturii şi limbii italiene, transmite IPN.
Într-un interviu pentru Radio Moldova, Victor Moraru a menţionat că este printre primii moldoveni care au primit această distincţie şi se declară onorat de aceasta. Potrivit lui, acest ordin este o apreciere, o recunoaştere a activităţii sale în ceea ce ţine de promovarea relaţiilor moldo-italie.
„Această muncă a început în 1998, când am avut norocul să câştig un stagiu ştiinţific în Italia. Mi-a plăcut să traduc din limba italiană, deoarece am simţit nevoia de a aduce în Republica Molodva şi în România realizările ştiinţei şi ale culturii italiene. Cea mai importantă poate este cartea consacrată ştiinţei politice a lui Domenico Fisichella, notoriu politolog. În acest fel am oferit o cunoaştere a politologiei italiene”, a menţionat Victor Moraru.
Profesorul se declară mulţumit de faptul că acum aproape în toate facultăţile de ştiinţe politice de la Chişinău, dar şi de la Bucureşti, Iaşi şi din alte oraşe din România, această carte este inclusă în lista lucrărilor obligatorii sau suplimentare. „Mă bucur că am oferit tinerilor posibilitatea să cunoască mai multe despre politologia italiană”, a subliniat Victor Moraru.
Victor Moraru a mai fost decorat şi cu Premiul Italia în 2012.