logo

Profesorii cer salarii mai mari, protecție, dar și condiții de trai și de muncă decente


https://www.ipn.md/ro/profesorii-cer-salarii-mai-mari-protectie-dar-si-conditii-7967_1101115.html

Profesorii solicită majorarea salariilor și condiții de muncă și de trai decente. De asemenea, cer să fie respectați și protejați prin adoptarea cât mai urgentă a Legii anti-violență contra cadrelor didactice. Demersurile au fost enunțate în cadrul unei acțiuni de sensibilizarea organizate la Liceul teoretic „Gheorghe Asachi” din capitală, împreună cu Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova, transmite IPN.

Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, Natalia Bulat, a declarat că este vorba despre o activitate pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la revendicările cadrelor didactice. „Astăzi cadrele didactice se află într-o criză educațională și într-un impas, stimată comunitate, ne pasă de ceea ce facem, ne pasă de rolul și imaginea pedagogului în societate”, a mai spus directoarea.

Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova, Ghenadie Donos, a menționat că asemenea acțiuni au loc în majoritatea instituțiilor de învățământ din țară pentru a atrage atenția asupra problemelor din ramura educației. Din păcate, s-a ajuns într-o criză de sistem legată de lipsa de cadre. În acest sens, sindicatele discută cu Ministerul Educației pentru a identifica soluțiile pentru problemele existente. „Organizăm această campanie de sensibilizare pentru a atrage atenția asupra a două probleme mari din cele multe care sunt. În primul rând, salarizarea care nu este motivantă și, în al doilea rând, în legătură cu necesitatea urgentă de a adopta o lege care să protejeze pedagogii”, susține Ghenadie Donos.

Margareta Sîrbu, președintele Consiliului municipal al Sindicatului Educației și Științei, a declarat că profesorii vor să fie auziți de întreaga țară. Școala este locul unde începe orice profesie, dar atunci când vine vorba despre salariile angajaților din domeniu învățământului se găsesc mereu scuze. „Cât timp domeniul educației va avea rolul cenușăresei în societate? Când e vorba despre viitorul țării, nu vorbim nu doar de școli, grădinițe moderne, dotate cu materiale didactice, dar și despre oamenii care activează aici. Nu e loc de negocieri, când vorbim despre oameni faptul că în sistem trebuie să vină și să rămână oameni competenți, integri, profesioniști, receptivi la nevoile copiilor”, a precizat Margareta Sîrbu.

Președinta Comitetului sindical al Liceului „Gheorghe Asachi”, Ludmila Vărzaru, a declarat că în ultimul timp tot mai des sunt blamați profesorii. Cadrele didactice nu trebuie să ajungă să cerșească drepturi salariale și respect. Ei au nevoie de condiții necesare și optime pentru a-și desfășura meseria, au nevoie de confort material și psiholog. Profesorii participanți la acțiune s-au îmbrăcat în negru. „Ne adresăm organelor de conducere a țării, Guvernului Republicii Moldova, cerem atitudine. Nu neglijați cadrele didactice! Cerem protecție legislativă. Am ales astăzi culoarea neagră, pentru că tristețea noastră este nepăsarea voastră față de noi”, a menționat Ludmila Vărzaru.