logo

Profesor, suspectat că ar fi luat mită 1500 lei pentru un examen


https://www.ipn.md/ro/profesor-suspectat-ca-ar-fi-luat-mita-1500-lei-pentru-7967_976073.html

Un profesor al Colegiului de medicină din municipiul Bălţi, este suspectat că ar fi luat mită 1500 lei de la o studentă pentru o notă înaltă la examenul de stat, transmite Info-Prim Neo cu referire la ministerul de interne. Poliţia spune că a găsit cei 1500 de lei, marcaţi cu cerneală şi praf iridescent, într-o căldare plină cu buchete de flori. „Până în prezent pe numele lectorului au fost depuse peste cinci denunţuri, toate reclamând că profesorul a cerut bani pentru susţinerea examenelor de stat, sumele variind de la 500 lei până la 300 de dolari”, precizează MAI în pagina electronică. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de închisoare.