Producătorii români spun că au participat cu plăcere la Zilele Economiei României În R.Moldova
https://www.ipn.md/ro/producatorii-romani-spun-ca-au-participat-cu-placere-la-zilele-economiei-romanie-7966_960147.html
Participăm cu o deosebită plăcere la Zilele Economiei în R.Moldova care este o reciprocitate a Zilelor Economiei R.Moldova la Bucuresti, care au avut loc la jumătatea lunii iunie curent, a declarat Florea Duinea, reprezentant al ALRO Slatina, singurul producător de aluminiu primar şi aliaje din aluminiu din România.
Potrivit lui, prin participarea la aceasta manifestare, „ne-am propus să câştigăm o nouă piaţă şi în R.Moldova, cu atât mai mult, că aici nu exista fabrici de profil. Am stabilit deja contacte cu firmele moldoveneşti „Oxana-M”, „ Atai”, „Orvento-Metal Trading Co.”, „ICCAR”, „Bilas-Crom”, „Zikkurat”.
Constantin Teodorescu, reprezentant al „Electroargeş” a declarat că „suntem în R. Moldova pentru a lua pulsul pieţei moldoveneşti de profil şi sperăm că Zilele Economiei României în R.Moldova nu se vor opri la prima ediţie. „Electroargeş” este lider pe piaţa românească de aspiratoare de praf, ventilatoare de aer, incubatoare de ouă, unelte electrice, produse destinate construcţiilor.
Miron Ghinea, reprezentant al „Confind” a spus că societatea are, de şase ani, relaţii comerciale cu ASCOM Moldova, dar intenţionează să realizeze contacte şi parteneriate de afaceri şi cu alte firme din domeniul construcţiilor industriale metalice. Societatea a fost contactată deja de societăţile moldoveneşti „Obsana”, „Goman”, „Panasofin” şi de reprezentantul Industrial Reform Group, pentru extinderea reţelelor româneşti de gaze şi în R.Moldova.
Cristian Lungu, reprezentant al „Romdiamed” a spus că firma îşi doreşte extinderea sferei de acţiune şi în R.Moldova, fiind unicul importator şi distribuitor românesc al sistemului de monitorizare continua a glicemiei SGMS şi GUARDIAN RT, de asemenea, a glucometrului Free Style şi a pompei de insulină MEDTRONIC MINIMED.
Iulian Capota, de la „Internova” a menţionat, că este interesat să identifice parteneri moldoveni care să beneficieze de produsele pentru suflarea sticlelor PET, necesare îmbutelierii produselor, cum ar fi apa minerală, berea, sucurile.
Zilele Economiei României în R.Moldova îşi încheie sâmbătă, 1 iulie, activităţile desfăşurate timp de o săptămâna la CIE „Moldexpo”, în cadrul cărora au participat cca 50 de firme româneşti de prestigiu care prezintă produse industriale de ultimă generaţie şi tehnologii avansate, precum şi din industria alimentară, agricultură, industria cosmetică, încălţăminte, confecţii, textile etc. La 30 iunie, a avut loc Forumul de afaceri româno–moldovean, în cadrul căruia discuţiile bilaterale s-au axat pe subiecte de mare interes precum accesarea fondurilor europene de către RM, cu sprijinul României; implicaţii potenţiale asupra relaţiilor comerciale dintre România şi RM după aderarea la UE; armonizarea sistemului energetic românesc cu cel moldovean; racordarea economiei RM la cea europeană prin dezvoltarea infrastructurii de transport etc.