logo

Procurorul prezintă scuze oficiale lui Gheorghe Petic


https://www.ipn.md/ro/procurorul-prezinta-scuze-oficiale-lui-gheorghe-petic-7967_1087194.html

Procurorul Alexandru Celac, adjunctul al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Bălți, îi prezintă scuze oficiale lui Gheorghe Petic. Scuzele sunt „în numele statului, în numele procurorilor și ofițerilor de urmărire penală care au instrumentat cauzele penale în privința sa”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, scuzele vin în contextul sentinței de achitare a lui Gheorghe Petic, pronunțate de Judecătoria Orhei, sediul Central, la 30 noiembrie 2021. Achitarea a survenit după ce acuzatorul de stat a renunțat la învinuirea înaintată, pe motiv că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

În iulie 2019, după nouă luni de detenție, activistul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Gheorghe Petic, a fost eliberat din arest, după ce magistrații Curții de Apel Chișinău au trimis la rejudecare dosarul în care acesta era condamnat.

La începutul lunii octombrie 2021, șase foști și actuali angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost reținuți, fiind suspectați de fabricarea dosarului privind o pretinsă infracțiune de natură sexuală, care ar fi fost săvârșită de fostul angajat MAI, Gheorghe Petic.