logo

Procurorul pe dosarul Metalferos difuzează presei materialele din urmărirea penală, declarație


https://www.ipn.md/ro/procurorul-pe-dosarul-metalferos-difuzeaza-presei-materialele-din-urmarirea-7967_1086643.html

„Procurorul în gestiunea căruia se află dosarul Metalferos difuzează presei materialele din urmărirea penală, contrar legii”. O spune președintele Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase, Ion Drăniceru. Potrivit lui, presa care preia aceste informații le prezintă ca și veridice, fără a le oferi celor vizați dreptul la replică.

Ion Drăniceru a menționat într-o conferință de presă la IPN că în presă sunt distribuite informații din urmărirea penală neveridic, care au scopul de a le umbri imaginea celor de la Asociație, iar scurgerea vine de la procurorul de caz și de la un om de afaceri. Ultimul figurează ca martor în acest dosar, dar, potrivit lui Ion Drăniceru, este complicele principal. Tot el este cel care merge pe la emisiuni TV și răspândește informații eronate.

„Pentru noi este clară intenția procurorului Vladislav Căruceru. El își duce jocul mai departe, jocul din umbră. După cum a fabricat acest dosar, cel puțin ceea ce ține de segmentul nostru de activitate, așa încearcă să fabrice această imagine sumbră a asociaților noștri”, susține președintele Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase.

Pe 16 decembrie, Asociația a înregistrat o cerere prealabilă în privința postului TV care a difuzat un reportaj la subiectul dat și a solicitat dreptul la replică, dar nu le-a fost asigurat. „Cu adevărat, sperăm că Procuratura Generală va înțelege, că sunt profesioniști acolo și își dau seama că toate aceste reportaje sunt niște aberații și nu au nicio abordare juridică. Noi sperăm și considerăm că conducerea Procuraturii Generale urmează să investigheze, au capacitatea aceasta și au mai rămas oameni competenți, care pot investiga de unde jurnaliștii capătă aceste informații și declară direct, fără să se sfiască, declară că „în urma scurgerii de date”. Scurgerea de informații, onorată Procuratură Generală, poate avea loc doar de la procurorul de caz sau de la martorul cheie”, afirmă Ion Drăniceru.

Membrilor Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase li se încriminează că ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat de ex-liderul democrat, Vladimir Plahotniuc, în anul 2009. Asociația, care colectează metale și le livrează companiei de stat „Metalferos”, este învinuită că a falsificat actele de achiziție, nedeclarând sumele reale ale tranzacțiilor și în acest fel prejudiciind bugetul de stat. Conducerea Asociației pledează nevinovat.