logo

Procurorul municipiului Chişinău demisionează


https://www.ipn.md/ro/procurorul-municipiului-chisinau-demisioneaza-7967_1023984.html

Procurorul municipiului Chişinău Ivan Diacov demisionează din funcţie. Acesta a prezentat cererea de demisie luni, 30 noiembrie, la o conferinţă de presă la IPN. Diacov şi-a motiva plecarea prin faptul că „narcomania şi corupţia au subordonat Procuratura.”

Ivan Diacov susţine că fiind în funcţie a informat de nenumărate ori procurorul general despre comiterea de către unii procurori şi judecători a actelor de corupţie şi abuzurilor în serviciu, solicitând tragerea acestora la răspundere, însă toate sesizările sale au fost ignorate.

Ivan Diacov a menţionat că pe 3 decembrie îi expiră termenul constituţional, însă acest fapt nu-l obligă să-şe prezinte demisia. Diacov a menţionat că are dreptul să deţină o funcţie de conductor în organele procuraturii timp de încă 2 ani şi jumătate, iar ca procuror cât îi permite sănătatea, însă refuză să facă acest lucru şi a decis să plece din domeniu.

Procurorul capitalei susţine că de-a lungul timpului a adus critici referitor la unele decizii ale procurorului general şi şi-a exprimat dezacordul faţă de mimarea de către acesta a reformei procuraturii. Potrivit lui Diacov, toate demersurile sale au fost ignorate totalmente, deşi funcţia de procuror general permite dreptul exclusiv de a interveni în aceste cazuri. Ca urmare, Diacov afirmă că a fost impus de situaţie de a face publice un şir de fapte pentru a informa societatea despre ilegalităţile din justiţie. Despre acestea a fost informată şi conducerea de vârf a statului, care de asemenea nu a reacţionat la aceste sesizări.

Potrivit procurorului capitalei, pentru a-l intimida, procurorul general ar fi iniţiat în privinţa sa un şir de anchete de serviciu. Ivan Diacov a menţionat că reieşind din toate aceste fapte, în semn de protest faţă de acţiunile abuzive al procurorului general, îşi cere demisia din organele procuraturii Republicii Moldova. De asemenea, în semn de protest Ivan Diacov a declarat că restituie distincţiile interne acordate de către Procuratura Generală, iar organul competent, Ordinul „Gloria Muncii”, oferite pentru activitatea desfăşurată ireproşabil pe parcursul a 35 de ani în organele de procuraturii.

Ivan Diacov a fost numit în funcţia de procuror al capitalei din decembrie 2010. Anterior, Diacov a deţinut aceeaşi funcţie în perioada anilor 1998 -2001.