Procurorul-șef al Procuraturii Hâncești, Maxim Gropa, este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, dar și pentru fals în declarația de avere. Oamenii legii au efectuat percheziții într-o casă cu două niveluri în care acuzatorul de stat locuiește de facto, dar care este înregistrată pe numele tatălui. De asemenea, percheziții au avut loc în două apartamente deținute de procuror, biroul de serviciu și trei automobile, printre care unul înregistrat pe numele său, al doilea pe soție și al treilea pe numele tatălui său, dar cu care se deplasa Maxim Gropa, transmite IPN.
Contactată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media, a precizat că procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea procurorului-șef al Procuraturii raionului Hâncești și au cerut aplicarea arestului preventiv în privința acestuia. Demersul procurilor este în curs de examinare.
Procurorul-șef al Procuraturii raionului Hâncești a fost reținut pe un termen de 72 de ore. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere, fiind audiat parțial referitor la circumstanțele cazului.