logo

Procuratura Generală investighează versiunea înscenării răpirii de acum câţiva ani a deputatului Vlad Cubreacov


https://www.ipn.md/ro/procuratura-generala-investigheaza-versiunea-inscenarii-rapirii-de-acum-cativa-a-7965_968341.html

Organul de urmărire penală s-a axat pe versiunea că răpirea din 2002 a vicepreşedintelui Partidului Popular Creştin Democrat, Vlad Cubreacov, a fost o înscenare. Actualmente sunt încă efectuate investigaţii în acest sens, a declarat pentru „Europa Liberă”, procurorul general al R. Moldova Valeriu Gurbulea, transmite Info-Prim Neo. Procurorul afirmă că există probe în această privinţă. Fiind solicitat să aducă unele dovezi, Valeriu Gurbulea a spus că, ţinând cont de prezumţia nevinovăţiei, este prematur de a afirma sau de a infirma ceva. „S-au planificat şi alte acţiuni de urmărire penală pentru verificarea definitivă a acestei versiuni”, a precizat procurorul. Solicitat să comenteze aceste declaraţii, avocatul Vitalie Nagacevschi a declarat că procurorul nu a pus la dispoziţia sa şi nici la dispoziţia lui Vlad Cubreacov, materialele care ar confirma incontestabil că răpirea ar fi fost înscenată. „Neavând faptele invocate de procuror, nu pot aduce contraargumente”, a subliniat Nagacevschi. Sursa citată a mai spus că procurorul face deseori declaraţii contradictorii şi că nu crede că ultimele informaţii comunicate de către acesta sunt credibile. Nu a trecut atât de mult timp de când procurorul declara că nu are probe precum că Vlad Cubreacov s-ar fi ascuns, dar nici că ar fi fost răpit, a amintit Vitalie Nagacevschi. Avocatul afirmă că procurorul ar fi trebuit să le asigure acces la dosar, să le prezinte probele, ca să aibă ocazia să aducă contraargumente, dacă s-ar cere. Totodată, Nagacevschi a menţionat că informaţiile comunicate de procuror sunt simple declaraţii care nu pot fi acceptate în cadrul dosarului penal. „În cazul de faţă Gurbulea depăşeşte unele limite, stabilite inclusiv şi de Codul de procedură penală, şi ar fi trebuit să fie mult mai atent cu declaraţiile pe care le face”, a declarat Vitalie Nagacevschi pentru Europa Liberă, citată de Info-Prim Neo. După declaraţiile din toamna 2007 a celor doi ex-lideri ai PPCD, Sergiu Burcă şi Ion Neagu, precum că dispariţia lui Cubreacov ar fi fost o înscenare, Gurbulea a declarat la 6 decembrie în plenul Parlamentului că sunt întreprinse acţiuni de urmărire penală, dar la etapa actuală nu există suficiente probe care ar permite o concluzie clară şi promptă, în vederea confirmării sau infirmării versiunii bazate pe declaraţiile celor doi. Cubreacov a dispărut la 21 martie 2002 şi a fost găsit circa două luni mai târziu în preajma localităţii Ustia din preajma regiunii transnistrene. Referitor la acest caz au existat mai multe declaraţii. Liderii PPCD Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov afirmă că organizatorii acestei infracţiuni sunt serviciile secrete ruse. Ei au fost susţinuţi de liderul unei organizaţii neguvernamentale din regiunea transnistreană, care a declarat ulterior că răpirea a fost organizată de ex-ministrul apărării Valeriu Pasat cu implicarea serviciilor ruseşti. Autorităţile de la Tiraspolul afirmau acum câţiva ani că dispun de dovezi precum că acţiunea ar fi avut loc la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin. Cei doi foşti activişti ai PPCD, Ion Neagu şi Sergiu Burcă, au declarat recent că dispariţia vicepreşedintelui PPCD a fost pusă la cale de conducerea formaţiunii, în frunte cu liderul acesteia Iurie Roşca.