Procuratura Generală are, începând de marţi, 7 iunie, un nou consilier superior internaţional de politici din partea Uniunii Europene. Consilierul Aivars Ostapko a fost ales ca urmare a concursului organizat de Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău pentru a sprijini Procuratura în procesul de reformare şi modernizare instituţională, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, noul consilier este de origine letonă şi are o experienţă de 15 ani de activitate în cadrul Procuraturii din Letonia. Consilierul va activa alături de procurorii moldoveni pentru accelerarea reformelor instituţionale.
În decursul primei luni de activitate în cadrul Procuraturii, consilierul va elabora un plan de acţiuni, reieşind din studierea sistemului şi noilor prevederi legislative care reglementează activitatea de procuror. Acest lucru va permite, în opinia expertului european, de a pune temelia unui proiect care urmează a fi realizat pe durata unui an. Lunar, consilierul va elabora rapoarte detaliate în care va menţiona atât rezultatele, cât şi priorităţile de viitor în vederea bunei desfăşurări a proiectului şi soluţionării prin colaborare a iniţiativelor de reformare a Procuraturii Republicii Moldova.
Procurorul general interimar, Eduard Harunjen şi-a exprimat convingerea că expertul va corespunde aşteptărilor instituţionale, deoarece a trecut o selecţie riguroasă de cereri parvenite de la specialişti din diverse state europene. „Acest sprijin va fi extrem de binevenit, mai ales în condiţiile actuale, când au fost iniţiate reforme solide în cadrul sistemului Procuraturii”, a declarat Eduard Harunjen.
Potrivit lui, experienţa consilierului va aduce o abordare proaspătă asupra problemelor cu care se confruntă procurorii moldoveni în activitate pentru asigurarea unor schimbări şi mecanisme funcţionale.
După expirarea mandatelor experţilor Holger Helmbach şi Virginijus Sabutis, consilierul Aivars Ostapko este al treilea consilier din partea Uniunii Europene care asistă Procuratura în procesul de reformare instituţională.