logo

Procuratura Generală a refuzat să dea curs denunțului lui Andrei Năstase


https://www.ipn.md/ro/procuratura-generala-a-refuzat-sa-dea-curs-denuntului-lui-7965_1067041.html

Procuratura Generală a examinat denunțul vicepremierului Andrei Năstase, ministru al afacerilor interne, înregistrat la 20 iunie, și a emis ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale pentru uzurparea puterii de stat, transmite IPN.

Hotărârea a fost adoptată ca rezultat al analizei circumstanțelor faptice, aprecierea probelor administrate, fiind bazată pe raționamentele de ordin juridic, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Pe Facebook, ministrul Andrei Năstase a scris că, după decizia de astăzi, nu mai este niciun fel de îndoiala că Republica Moldova a fost și este încă „republica procurorilor”.

„Refuzul de a da curs denunțului meu este o nouă dovadă că uzurparea puterii în stat este o operațiune concertată și coordonată tocmai de către cei obligați, prin atribuțiile constituționale pe care le au, să contribuie la eliberarea și democratizarea Republicii Moldova”, a scris Andrei Năstase.

Andrei Năstase a denunțat la Procuratura Generală „tentativa de uzurpare a puterii în stat” și a solicitat procurorului general să inițieze o cauză penală, iar în baza materialelor pe care le va acumula, să ceară de urgență ridicarea imunității parlamentare a lui Vlad Plahotniuc.