Procuratura deschide dosar penal pe numele liderului AMN
https://www.ipn.md/ro/procuratura-deschide-dosar-penal-pe-numele-liderului-amn-7965_972701.html
Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe numele lui Serafim Urecheanu, preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”, pe faptul falsificării şi utilizării de documente oficiale false. În comunicatul procuraturii se precizează că este vorba de „o pretinsă scrisoare a preşedintelui ţării adresată primului-ministru pentru înlocuirea sicrielor din lemn cu cele din masa plastică, transmite Info-Prim Neo.
Procurorii au stabilit că respectiva scrisoare nu a fost formulată, întocmită şi nici semnată de şeful statului, deoarece acest document lipseşte din registrul de evidenţă a corespondenţei atât a Preşedinţiei, cât şi a Guvernului, iar formatul lui nu corespunde rigorilor impuse de instituţia prezidenţială, se spune în comunicat.
Joi, 20 noiembrie, în şedinţa Parlamentului liderul AMN a făcut publică o scrisoare pe care şeful statului ar fi trimis-o premierului cerând interzicerea sicrielor din lemn.„În ultimii ani mortalitatea generală a populaţiei este în creştere şi din această cauză în republică se produc cheltuieli majore pentru confecţionarea sicriilor din lemn”, a citat dins crisoare liderul AMN. Potrivit lui Urecheanu, şeful statului ar fi cerut Guvernului să decidă ca, de la 1 ianuarie 2009, toate sicriile în ţară să fie confecţionate din masă plastică sau să fie confecţionaţi saci speciali din politilenă pentru necesităţile funerare.
Atât Preşedinţia, cât şi Guvernul au difuzat comunicate prin care au infirmat existenţa unei scrisori în cauză şi au calificat declaraţiile preşedintelui AMN ca fiind mincinoase şi jignitoare.
Într-o declaraţie a AMN, difuzată vineri seara, 21 noiembrie, se menţionează că modul în care au reacţionat Preşedintia, Guvernul şi majoritatea parlamentară, dar şi presa pro-comunistă, la interpelările lui Serafim Urechean „denota că o panica iraţională cuprinde clanul Voronin”. Deputaţii AMN au cerut vineri, 21 noiembrie, în şedinţa plenară a Parlamentului, crearea unei comisii care să ancheteze cazul. Cererea a fost respinsă de majoritatea comunistă.