logo

Procuratura a fost solicitată să verifice legalitatea construcţiei sediului Partidului Comuniştilor


https://www.ipn.md/ro/procuratura-a-fost-solicitata-sa-verifice-legalitatea-constructiei-sediului-part-7967_963556.html

Consilierul din partea Mişcării Social-Politice „Ravnopravie”, Valeri Climenco, a cerut Procuraturii municipale să verifice legalitatea construcţiei sediului Partidului comuniştilor în spatele Preturii Centru, pe locul unui teren sportiv şi în imediata apropiere a blocurilor de locuit. Interpelarea a fost făcută, în cadrul şedinţei de joi, 15 februarie, a Consiliului municipal Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Climenco, în ultima perioadă se atestă încălcarea flagrantă a Hotărârii Guvernului nr.978 din 2 septembrie 2004, prin care s-a aplicat moratoriu asupra modificărilor în reţeaua de străzi şi construcţiei edificiilor în zona istorică şi în spaţiile verzi ale capitalei. Prin această Hotărâre a fost interzisă construcţia obiectivelor pe terenurile din apropierea caselor de locuit. Consilierul susţine că comuniştii au început construcţia sediului partidului lor ignorând hotărârea de Guvern, privând copiii şi locuitorii din zonă de un teren sportiv. El a cerut procurorului municipiului, Vasile Pascaru, să verifice legalitatea acestei construcţii, să stabilească suma prejudiciului şi să încaseze acest prejudiciu de la persoanele vinovate. Totodată, Climenco a cerut sistarea construcţiei până la finalizarea anchetei. În aceeaşi şedinţă, consilierul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, a cerut procurorului să ancheteze câteva cazuri, considerate de el drept abuz în serviciu şi depăşirea competenţelor, comise de ex-primarul interimar, Vasile Ursu. Potrivit lui Cernei, la 6 noiembrie 2006, Ursu a semnat o dispoziţie privind organizarea drumului de acces către imobilul lui Valeriu Canţer de pe str. Alexandrescu, cu modificarea hotarelor terenului grădiniţei de copii. Cernei spune că, prin această decizie, semnată de Ursu şi contrasemnată de şeful Direcţiei educaţie, tineret şi sport, de şefii Direcţiei învăţământ din sectorul Buiucani şi al grădiniţei în cauză, grădiniţa de copii a fost privată de spaţiu. Totodată, Cernei a cerut procurorului investigarea unui alt abuz în serviciu al lui Ursu – permisiunea de amplasare pe tot teritoriul capitalei a 40 de gherete „Zoluşca” în „scopul filtrării şi comercializării apei potabile în vase returnabile”. Potrivit consilierului, gheretele respective aparţin SC „Fraţii Iacob” SRL, care au adresat un demers prim-ministrului, iar acesta a apelat la Ursu, care a dat curs cererii, încălcând legislaţia privind neadmiterea amplasării în mun. Chişinău a gheretelor. Totodată, Cernei a cerut anchetarea altei decizii a lui Ursu, privind amplasarea în capitală a 20 de gherete cu haine şi accesoriii pentru confecţionarea şi reparaţia hainelor. Interpelările au fost înmânate procurorului municipiului, aflat la şedinţa CMC.