Procesul de implementare a hotărârilor Curții de Conturi trebuie transparentizat continuu, inclusiv prin asigurarea accesului societății civile și mass-mediei la SIA „Audit CCRM”. De asemenea, Cancelaria de Stat trebuie să fie antrenată mai activ în observarea implementării recomandărilor Curții de Conturi. Recomandările vin de la experții Transparency International – Moldova, care au prezentat raportul „Auditul conformității achizițiilor publice: cum se implementează recomandările Curții de Conturi?”.
Recomandările au fost formulate în contextul în care s-a constatat că nivelul de implementare a recomandărilor Curții de Conturi de către instituțiile de stat este unul jos. Pe parcursul anilor 2020-2021, Curtea de Conturi a efectuat o serie de audituri ale conformității achizițiilor publice în nouă ministere și entitățile din subordine. Pentru remedierea neregulilor Curtea a emis circa 260 de recomandări, 60% dintre ele fiind monitorizate de TI-Moldova.
„Cancelaria de Stat trebuie să se antreneze mai activ în observarea implementării recomandărilor Curții de Conturi, în special în promovarea bunelor practice, fiindcă sunt printre entitățile din domeniul de competență a Cancelariei și istorii de succes. Acestea trebuie să fie diseminate. E nevoie de o analiză a situației privind implementarea recomandărilor ce țin de achizițiile publice la o ședință aparte a Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice pentru a lua atitudine față de problemele neremediate și pentru a responsabiliza factorii de decizie”, a declarat într-o conferință de presă la IPN, Iana Spinei, expert TIM.
Autorii cercetării recomandă creșterea aportului Comisiei de control al finanțelor publice în procesul de examinare a rapoartelor Curții de Conturi, inclusiv în responsabilizarea factorilor de decizie ale entităților auditate, susținerea inițiativelor legale etc. De asemenea, se recomandă revizuirea conceptului de activitate al Consiliului de cooperare a CCRM cu organele de drept în vederea unei contribuții eficiente la identificarea, sesizarea și sancționarea fraudelor și corupției; transparentizarea datelor despre activitatea Consiliului.
Prezent la conferință, Andrei Munteanu, membru al Curții de Conturi, a declarat că, pentru a asigura un nivel mai înalt de implementare a recomandărilor, dar și pentru a responsabiliza entitățile, Curtea de Conturi a actualizat sistemul SIA „Audit CCRM”. În cadrul acestuia, fiecare instituție căreia i-a fost înaintat o recomandare, are un cabinet personal prin intermediul căruia poate introduce de sine stătător toate datele necesare. „Fiecare entitate își plasează răspunsurile sale, cunoaște statutul – este implementată sau nu recomandarea ca urmare a răspunsului de la echipa de audit”, a menționat membrul Curții.
Andrei Munteanu a mai spus că instituția pe care o reprezintă este deschisă în procesul de comunicare și tinde să fie foarte transparentă. „Vin cu un apel către ONG-urile interesate să aibă acces la aceste informații, să vină cu un demers către noi, iar noi vom autoriza accesul la informații”, a mai spus responsabilul de la Curtea de Conturi.
Raportul fost realizat în proiectul „Consolidarea statului democratic de drept: contribuția societății civile” susținut de Ambasada Regatului Țărilor de Jos.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.