Procesul de reglementare transnistreană, pe parcursul anilor 2019-2020, nu a avansat atât de rapid cum s-a dorit. În 2019, la Bratislava a avut loc o întrevedere în formatul 5+2, care nu s-a încheiat cu adoptarea unei declarații, iar în 2020, procesul a fost complicat de pandemia COVID-19 și de evenimentele de pe scena politică din Republica Moldova. Chiar și așa, există determinare din partea părților să se implice mai departe pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor și pentru întreprinderea măsurilor de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, Declarațiile aparțin reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, și au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la finalul vizitei în Republica Moldova, transmite IPN.
Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE a menționat că în Republica Moldova a avut întrevederi cu conducerea de vârf a țării, cu reprezentanții partidelor politice, dar și cu reprezentanții Tiraspolului, cu mediatorii și observatorii în procesul 5+2. Vizita s-a desfășurat într-un context în care au loc anumite îmbunătățiri. Oficialul se bucură că a fost reluat dialogul dintre reprezentanții politici, au fost reluate ședințele grupurilor de lucru, care nu s-au reunit o perioadă îndelungat. Tiraspolul a ridicat un șir de posturi de control neformale, care au fost instalate în pandemie.
Faptul că există determinare pentru implicare și întreprinderea măsurilor întărește convingerea că pe parcursul acestui an se va reuși înregistrarea progreselor. Thomas Mayr-Harting spune că își dă seama că procesele politice interne continuă, dar contează ca părțile să conștientizeze importanța acestui subiect. „Părțile pot conta pe angajamentul meu și pe angajamentul președinției suedeze în exercițiu. Eu consideră că președinția Suediei va acorda atenție sporită acestui subiect”, a remarcat oficialul. Acesta a adăugat că obiectivul acestui proces este atingerea unei soluții care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.