logo

Procesul de reformare în Moldova ar putea fi mai rapid decât este, oficial european


https://www.ipn.md/ro/procesul-de-reformare-in-moldova-ar-putea-fi-mai-rapid-decat-este-oficial-europe-7965_1003177.html

Procesul de reformare în Republica Moldova ar putea fi mai rapid decât este, consideră şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel. Ambasadorul a declarat într-un interviu oferit postului de radio Europa Liberă că speră foarte mult că dezbaterile din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană nu vor împiedica continuarea reformelor şi că desfăşurarea lor va putea chiar va fi accelerată, transmite Info-Prim Neo. „Problema de ansamblu desigur este combaterea corupţiei şi de aceasta sunt legate multe alte reforme, cum ar fi reforma sistemului judecătoresc şi reforma instituţiilor de drept, şi toate condiţiile pentru investitori, condiţiile economice, toate acestea sunt interconectate. Considerăm că toate aceste reforme trebuie făcute în paralel şi, dacă acest lucru ar fi garantat, atunci eu sunt sigur că Moldova va fi pe calea cea dreaptă”, a notat oficialul. Potrivit lui Dirk Schuebel, liderii AIE au demonstrat că sunt capabili să realizeze aceste reforme, dar pentru a le continua este nevoie de o abordare comună. Efortul trebuie pus asupra reformelor, nu asupra disputelor bilaterale. Ambasadorul a spus că este regretabil că s-a produs o astfel de situaţie, fiindcă, în opinia sa, odată cu alegerea preşedintelui ţării, în martie anul trecut, atenţia trebuie focalizată pe ceea ce trebuie de făcut pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai ale populaţiei. Referitor la eventuale alegeri anticipate, Dirk Schuebel a declarat că acestea nu ar fi o soluţie. „În acest an, care este atât de important pentru Republica Moldova din punct de vedere al integrării sale treptate în Uniunea Europeană, este important să se concentreze doar pe aspectele care urmează să fie finalizate, şi anume, negocierile pe marginea Acordului de Asociere, negocierile DCFTA şi dialogul ce ţine de regimul de vize. Din păcate, alegerile anticipate ar devia de la acest subiect şi politicienii s-ar concentra doar asupra dezbaterilor electorale şi ar încerca să obţină cât mai multe voturi posibile pentru propriile partide, iar reformele ar fi lăsate la o parte”, a notat Dirk Schuebel. Şeful delegaţiei UE a menţionat că pentru moment clasa politică de la Chişinău trebuie să aibă ca prioritate finalizarea negocierilor celor două acorduri moldo-comunitare în cel mai scurt timp posibil. În al doilea rând, este necesară concentrarea asupra faptului ca prima fază a dialogului cu privire la regimul de vize să fie încheiată cu succes, la fel cât de curând posibil. Şi în cel de-al treilea rând, este necesar mersul în plină viteză înainte cu reformele interne, reforma sistemului judecătoresc şi reforma organelor de drept.