logo

Procedură disciplinară în privința fostului șef-interimar al PCCOCS


https://www.ipn.md/ro/procedura-disciplinara-in-privinta-fostului-sef-interimar-al-pccocs-7967_1071008.html

În privința fostului șef-interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Dorin Compan, urmează să fie pornită procedură disciplinară. Aceasta ca urmare a controalelor dispuse de procurorul general la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuratura Anticorupție (PA) încă în luna decembrie. Atunci, lui Dorin Compan i-a fost sistată delegarea la Procuratura pentru Cauze Speciale, acesta revenind în funcția sa de procuror în PA, transmite IPN.

După ședința Consiliului Superior al Procurorilor, procurorul general Alexandr Stoianoglo, a declarat pentru presă că procedura disciplinară în privința lui Dorin Compan urmează să fie înaintată săptămâna viitoare.

Întrebat dacă a fost deschis dosar penal pe numele foștilor procurori anticorupție, Adriana Bețișor și Andrei Băeșu, Alexandr Stoianoglo a declarat că „în prezent în Procuratura Generală sunt câteva dosare penale, însă „nu poate divulga nume ale procurorilor implicați”. Potrivit lui, este vorba și de alți procurori.

„Majoritatea procurorilor sunt bănuiți de abuz de serviciu și falsificarea actelor. Noi nu punem întrebarea că cineva trebuie să fie reținut și arestat. Aceasta reiese din caz”, a menționat procurorul general. Potrivit lui, nu se cunoaște, dacă procurorii implicați în investigarea fraudei bancare se află sau nu în țară, însă aceștia au obligația de a se prezenta atunci când vor fi citați.

Procurorul general a confirmat că în privința deputatului Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, a fost intentat un dosar penal de către fostul procuror general interimar, Dumitru Robu, acum trei luni. Stoianoglo a menționat că recent a aflat despre acest dosar și nu cunoaște ce i se impută parlamentarului. Acesta a mai spus că nu planifică să meargă în legislativ pentru a solicita acordul de a-l reține, așa cum s-ar fi vehiculat.

Solicitat de jurnaliști, Alexandr Stoianoglo s-a referit și la denunțul depus de Andrei Năstase, liderul PPPDA, la PG și prin care se cere urmărirea penală a președintelui Igor Dodon, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție și îmbogățire ilicită. Potrivit lui, Procuratura nu este organ de control, ci organ de urmărire penală. Atunci, când demersul depus va fi examinat,acesta va fi redirecționat către organele competente. În cazul în care se vor constata nereguli, procurorii se vor autosesiza.