logo

Procedura de autorizare a obiectelor industriale periculoase a fost exclusă


https://www.ipn.md/ro/procedura-de-autorizare-a-obiectelor-industriale-periculoase-a-fost-exclusa-7966_987843.html

Guvernul a exclus procedura de autorizare a obiectelor industriale periculoase. Potrivit vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, decizia se înscrie în acţiunile de reducere a poverii administrative asupra mediului de afaceri, transmite Info-Prim Neo. Totodată, certificarea securităţii instalaţiilor tehnice şi sistemelor tehnologice la obiectele industriale periculoase va fi efectuată conform standardelor europene în domeniu. Pentru a desfăşura activităţi sau lucrări în domeniul securităţii industriale este necesar de a avea licenţă corespunzătoare. Activităţile sau lucrările care nu cad sub incidenţa licenţierii vor fi sunt controlate şi supravegheate de structurile abilitate. Agenţii economici vor fi obligaţi să asigure, din surse financiare proprii, instruirea teoretică şi practică a personalului tehnic ingineresc. În categoria obiectelor industriale periculoase intră întreprinderile sau secţiile, sectoarele şi terenurile acestora, sau alte obiecte în componenţa cărora se conţin instalaţii tehnice sau tehnologice ce produc sau se utilizează substanţe inflamabile, oxidante, explozive, toxice. Avariile în funcţionarea acestor instalaţii pot prejudicia interesele vitale, sănătatea şi bunurile cetăţenilor şi ale societăţii, sau pot dăuna mediului ambiant.