Problemele irigării necesită a fi abordate şi în contextul celor de protecţie a mediului

Obţinerea unor recolte stabile pe terenuri irigabile de o suprafaţă de 300 mii hectare i-ar permite Republicii Mildova asigurarea securităţii alimentare, notează Info-Prim Neo cu referire la un studiu, elaborat de Federaţia Naţională a Agricultorilor Agroinform. Astfel, la prima etapă, este necesar de a efectua irigarea plantaţiilor de livezi intensive şi super-intensive pe o suprafaţă de 40 mii hectare, a plantaţiilor de viţă de vie pe 30 mii hectare, a plantaţiilor legumicole şi leguminoase pe 70 mii hectare, de culturi furajere pe 100 mii hectare, de culturi tehnice pe 20 mii hectare şi a culturilor din prima grupă pe o suprafaţă de 40 mii hectare. În total, capacitatea de irigare a surselor de apă existente în ţară este de 700 mii hectare, Republica Moldova fiind una dintre ţările slab asigurate cu resurse de apă. Apa calitativă pentru irigare este şi mai deficitară. Specialiştii au constatat că în unele cazuri agricultorii utilizează apă cu un conţinut de mineralizare mai mare decât 1gram de săruri al 1 litru de apă, faţă de 0,85 grame cât constituie norma admisibilă. Conţinutul sporit de săruri distruge solurile. Savanţii de la Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie constatau, în anul 2004, că solurile salinizate ocupă circa 106 mii hectare sau 5% din suprafaţa totală cercetată a fondului funciar cu destinaţie agricolă. A fost evidenţiată şi o altă problemă: nu numai lacurile artificiale, dat şi râurile mici sunt afectate de procesul salinizării. Apar şi alte probleme de ordin ecologic, legate de irigare, în special când aceasta e aplicată incorect. Savanţii subliniază că deficitul de resurse de apă pentru irigare, cât şi unele consecinţe negative ale acesteia asupra solului ar putea fi diminuate prin aplicarea tehnologiilor moderne de irigare. De exemplu, a tehnologiilor de irigare „la rădăcină”, capilară. În aceste cazuri transportarea apei poate fi dirijată, încât viteza de scurgere în timpul irigării să corespundă vitezei de absorbţie în sol, ceea ce ar exclude impactul negativ asupra procesului de menţinere a solului în stare normală.