logo

Problemele în livrarea apei pot fi sesizate la numărul de încredere al furnizorului


https://www.ipn.md/ro/problemele-in-livrarea-apei-pot-fi-sesizate-la-numarul-de-incredere-al-furnizoru-7967_1032476.html

Pentru o conlucrare mai eficientă, dar și pentru prevenirea fraudelor și a conectărilor neautorizate la rețelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare, consumatorii sunt îndemnați să apeleze: 022-256-980 – numărul de încredere al SA „Apă-Canal Chișinău”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de ACC se menționează că informațiile comunicate vor ajuta la redresarea situației în timp util. Pe parcursul anului 2016, au fost înregistrate 700 de apeluri. Peste 70% se referă la modalitatea de calculare a serviciilor de apă și canalizare, mai cu seamă la diferența de volum indicată în facturi. 20% din apeluri se referă la deconectările de apă, iar altele 10% la conectările neautorizate la rețelele de apă și canalizare.

Situațiile menționate pot fi anunțate și prin intermediul adresei de e-mail: auditdrc@acc.md. La prezentarea și examinarea informațiilor electronice se garantează confidențialitatea datelor personale și a informației prezentate. În scopul obținerii unui răspuns operativ, expeditorul poate menționa un număr de telefon, iar angajații întreprinderii vor lua legătura în timp util.

Telefonul de încredere al ACC a fost instituit în noiembrie 2014. De la lansarea au fost înregistrate circa o mie de apeluri.