logo

Probele prezentate de PCRM au fost convingătoare, preşedintele CC


https://www.ipn.md/ro/probele-prezentate-de-pcrm-au-fost-convingatoare-presedintele-cc-7965_987081.html

Probele pe care le-a prezentat concurentul electoral Partidul Comuniştilor au fost destul de convingătoare, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Dumitru Pulbere, după pronunţarea deciziei de renumărare a voturilor la scrutinul parlamentar din 28 noiembrie, transmite Info-Prim Neo. Dumitru Pulbere a subliniat că există o neconcordanţă între cifrele din procesele-verbale eliberate reprezentanţilor concurenţilor electorali imediat după scrutinul din 28 noiembrie şi datele care au fost publicate pe pagina oficială web a CEC. Curtea Constituţională şi-a motivat hotărârea şi prin faptul că reprezentanţii PCRM nu au avut posibilitatea să argumenteze din plin că au existat cazuri de vot multiplu, deoarece aceştia nu au avut acces la sacii cu buletine de vot, care au fost sigilate. „Comisia Electorală Centrală a încercat să aducă argumente cum că concurenţii electorali n-au prezentat probe vizavi de listele suplimentare, de problemele multiplelor votări etc. Ei nici n-au putut s-o facă, deoarece aceste liste, împreună cu alte documente, se află în saci sigilaţi care se păstrează la instanţele de judecată. Concurenţii electorali nu au avut acces la aceste liste. Chiar şi la cele suplimentare nu au avut. Trebuie să le dăm această posibilitate şi am mai spus că, concomitent cu renumărarea voturilor, trebuie să fie contrapuse listele de bază şi listele suplimentare de votare din data de 28 noiembrie curent”, a declarat judecătorul. Potrivit lui Dumitru Pulbere, CEC are şapte zile la dispoziţie pentru a renumăra toate buletinele de vot. Acesta a mai declarat că, în caz dacă reprezentanţii autorităţii electorale nu vor reuşi să verifice buletinele de vot până la data de 16 decembrie, când este planificată totalizarea alegerilor şi validarea mandatelor, atunci CC va extinde termenul la oricare altă dată convenabilă.