logo

Pro-Ortodoxia cere premierului să renunţe la Legea antidiscriminare


https://www.ipn.md/ro/pro-ortodoxia-cere-premierului-sa-renunte-la-legea-antidiscriminare-7967_996950.html

Asociaţia Pro-Ortodoxia a făcut apel către premierul Vlad Filat solicitându-i să renunţe la insistenţa sa în adoptarea Legii antidiscriminare. Potrivit preşedintelui asociaţiei, preotul Ghenadie Valuţă, nimeni nu este de acord cu această lege, iar dacă premierul nu-şi va schimba poziţia, va trebui să lupte cu un popor întreg, transmite Info-Prim Neo. Ghenadie Valuţă a declarat, la o conferinţă de presă, că Uniunea Europeană nu trebuie să insiste pe sintagma „orientare sexuală”. „Până la urmă noi nu luptăm cu atâta insistenţă împotriva acestei legi, ci împotriva sintagmei de „orientare sexuală”. Recunoaşterea minorităţilor sexuale este un lucru amoral pentru o naţiune”, a menţionat preotul. Preşedintele Pro-Ortodoxia a salutat declaraţiile preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu şi ale liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care, potrivit preotului, au spus că nu vor admite adoptarea legii. Unicul interesat în adoptarea Legii antidiscriminare este premierul Vlad Filat, care solicită Uniunii Europene să oblige Republica Moldova să o adopte, a subliniat Ghenadie Valuţă. Cu ocazia Sfântului Sinod, pe care Asociaţia Pro-Ortodoxie a primit dreptul de a-l solicita Mitropoliei prin colectarea a 2000 de semnături, au fost invitaţi profesori univeristari din Grecia pentru a relata despre acţiunile întreprinse de ei în vederea nerecunoaşterii minorităţilor sexuale. Membrii Asociaţiei Pro-Ortodoxie sunt de părere că Republica Moldova trebuie să preia exemplul statelor care au ştiut în mod pacifist să evite recunoaştere prin lege a minorităţilor sexuale. În acest context a fost menţionat exemplul Sloveniei şi Irlandei, care au respins o lege similară prin referendum. Profesorul Universităţii Teologice din Atena, Gheorghe Metallinos, spune că Grecia a reuşit să amâne de fiecare dată adoptarea legii respective datorită unităţii credincioşilor. Profesorul mai spune că minorităţile sexuale trebuie tratate cu indulgenţă şi compătimire, orientările sexuale deviante fiind considerate boli. „Societatea creştină din Grecia a spus un NU mare acestei legi inclusiv prin intermediul diferitor manifestaţii publice: proteste, conferinţe, marşuri, interviuri şi altele, la care, spre marea noastră fericire, puterea politică a reacţionat”, a menţionat Profesorul Universităţii Teologice din Atena. Adoptarea Legii antidiscriminare este o condiţie a UE în negocierile pentru obţinerea de către Moldova a regimului liberalizat de vize. Controversele pe marginea acestui proiect au apărut din cauza sintagmei „orientare sexuală”, care nu este acceptată de o parte din cetăţeni. Aceştia cred că prin aceasta minorităţilor sexuale li se va oferi dreptul să se manifeste public.