logo

Prioritatea deputaților – partajarea comisiilor și funcțiilor de conducere în Parlament


https://www.ipn.md/ro/prioritatea-deputatilor-partajarea-comisiilor-si-functiilor-de-conducere-in-7965_1083377.html

O funcție de vicepreședinte al Parlamentului, un membru cu drept de vot la APCE și un reprezentant în Biroul Permanent. Sunt doar câteva dintre solicitările Partidului Politic Șor. Reprezentanții formațiunii spun că, potrivit practicii internaționale, fiecărei fracțiuni îi revine o funcție de vicepreședinte al Parlamentului, iar potrivit proporționalității mandatelor, Partidului Șor ar trebui să-i revină și șefia unei comisii permanente, notează IPN.

Partidul Șor are 6 mandate în actualul Parlament. Deputata Marina Tauber spune că formațiunea sa este interesată de șefia comisiei administrație publică sau șefia comisiei de mediu și dezvoltare regională.

„Potrivit normelor Comisiei de la Veneția, fracțiunii Partidului Politic Șor trebuie să i se acorde o funcție de vicepreședinte al Parlamentului, șefia unei comisii permanente, un membru cu drept de vot în delegația Republicii Moldova la APCE, șefia unei delegații internaționale și, evident, un membru în Biroul Permanent . Sunt drepturile noastre și sperăm ca deciiziile în acest sens să fie luate în stil european”, a spus Marina Tauber în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

În timpul emisiunii, vicepreședintele PAS Vladimir Bolea a menționat că-și va continua activitatea în Legislativ, deși anterior a fost propus pentru funcția de ministru al agriculturii în cabinetul premierului desemnat Igor Grosu.

„Cel mai probabil, voi fi propus în calitate de președinte al comisiei agricultură și industrie alimentară, eu am fost și vicepreședinte al acestei comisii, am avut proiecte bune privind modificarea fiscalității pe domeniul agriculturii, este domeniul în care am activat destul de productiv timp de 2 ani”, a spus Vladimir Bolea.

În plus, potrivit vicepreședintelui PAS, săptămâna viitoare Republica Moldova va avea deja un Guvern învestit.

„Cel mai probabil, joia viitoare în Parlament va fi votat Guvernul. Noi ne dorim să fim incluzivi. Nu pentru că nu am avea oameni, ci pentru că ne dorim să atragem la guvernare toți profesioniștii care vor să muncească pentru binele țării. Oamenii trebuie să trimită CV-urile pe site-ul formațiunii, peste 400 de oameni deja s-au adresat la noi”, a mai spus Bolea.

Potrivit legii, după constituirea fracțiunilor parlamentare, șeful statului începe consultările cu deputații în vederea identificării unui candidat la funcția de prim-ministru. După semnarea decretului prezidențial, premierul desemnat are la dispoziție 15 zile pentru a-și crea echipa guvernamentală și programul de guvernare.