logo

Principesa Margareta a pledat la Luxemburg pentru sprijinirea Moldovei în procesul de integrare europeană


https://www.ipn.md/ro/principesa-margareta-a-pledat-la-luxemburg-pentru-sprijinirea-moldovei-7965_1104676.html

Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a pledat, marți, într-un discurs susținut la Institutul Pierre Werner din Luxemburg pentru sprijinirea Republicii Moldova în procesul său de integrare europeană. De asemenea, s-a referit la situația critică și precară din Moldova, țară afectată de tehnicile de destabilizare ale Rusiei, transmite IPN.

„Datoria mea, astăzi, este să vă atrag atenția asupra estului continentului nostru și să vă rog să reflectați asupra potențialelor pericole de escaladare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă Ucraina, aș dori să menționez o altă țară în favoarea căreia Europa trebuie, de asemenea, să ia poziție pentru ca siguranța continentului să fie deplină: Republica Moldova”, a notat Custodele Coroanei Române.

Potrivit ei, Republica Moldova a fost unul dintre primele teritorii ale fostei Uniuni Sovietice care a cunoscut tehnicile de destabilizare ale Moscovei, pe care astăzi le cunosc toți. „Republica Moldovenească Transnistria”, cunoscută astăzi mai bine drept Transnistria – a fost înființată încă din 1991, chiar înainte de dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice. Niciun guvern din lume – nici măcar cel al Rusiei – nu recunoaște această așa-zisă republică. Cu toate acestea, de mai bine de trei decenii, trupele rusești sunt prezente acolo, sub o formă sau alta.

„Republica Moldova a fost supusă acestor presiuni și nu numai. A supraviețuit, dar a rămas relativ săracă și foarte vulnerabilă. Și chiar în momentul în care a ales un lider pro-occidental și un guvern hotărât să elimine corupția și să consolideze instituțiile democratice, invazia Rusiei în Ucraina a împins Republica Moldova într-o situație extrem de periculoasă. Legătura dintre războiul din Ucraina și situația Moldovei este evidentă pentru toată lumea și continuă să existe”, a precizat majestatea sa Margareta.

Principesa a menționat că autoritățile de la Chișinău avertizează în mod constant că Rusia este hotărâtă să destabilizeze Guvernul Republicii Moldova. Tulburările din Moldova ar crea un pericol real în spatele principalelor linii ucrainene, care continuă să reziste în fața invaziei ruse.

„Este o binecuvântare să știm că s-a deschis calea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se întoarce astfel roata istoriei, aducând înapoi această țară pe calea europeană. Și, evident, este un lucru bun faptul că președinta Maia Sandu este primită cu brațele deschise în majoritatea capitalelor europene. Cu toate acestea, mă simt obligată să adaug că trebuie să fim conștienți de urgența situației atunci când vine vorba de sprijinul nostru pentru Republica Moldova. Actuala criză de securitate, de o gravitate excepțională în Europa, a apropiat și mai mult națiunile noastre, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cadrul NATO”, a menționat majestatea sa.

„După cum o demonstrează pe deplin exemplul tragic al Ucrainei, a nu profita de oportunitatea integrării europene ar însemna un efort de integrare ulterior mult mai costisitor și mai disperat. Când războiul din Ucraina se va încheia, Ucraina va avea nevoie de garanții de securitate și de fonduri substanțiale pentru reconstrucție economică, care vor fi ineficiente dacă Republica Moldova nu este inclusă în ecuație. În plus, granițele noastre de est nu vor fi pașnice decât dacă acestor două țări li se va permite să trăiască în pace. Și, așa cum am învățat cu toții din propria noastră experiență, aceste națiuni își vor găsi pacea doar dacă sunt integrate în familia noastră. Este foarte simplu”, a mai spus Custodele Coroanei Române.