logo

Principele Radu al României, Doctor Honoris Causa al Universităţii AŞM


https://www.ipn.md/ro/principele-radu-al-romaniei-doctor-honoris-causa-al-universitatii-asm-7967_1022746.html

Principele Radu al României a fost decorat luni, 28 septembrie, cu titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universităţii Academiei de Ştiinţă a Moldovei. Titlul a fost acordat în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru promovarea valorilor morale şi culturale autentice şi pentru consolidarea relaţiilor de colaborare moldo-române.

„Principele Radu a efectuat numeroase vizite la Academia de Ştiinţe a Moldovei. Energia debordantă, dăruirea totală, competenţa şi exigenţa cu care se implică în ceea ce face conferă eleganţă şi elocvenţă în discursul său ştiinţific. Pentru prodigioasa carieră, ca semn al recunoaşterii valorii profesionale, diplomatice şi prestigiului ştiinţific, ca semn de respect, Universitatea AŞM a decis acordarea titlului onorific Doctor Honoris Causa Principelui Radu al României”, a menţionat vicepreşedintele Academiei, Ion Guceac.

Ministrul educaţiei, Corina Fusu, a accentuat importanţa reprezentanţilor Casei Regale pentru Republica Moldova. „Prezenţa dumneavoastră în Republica Moldova este importantă prin faptul că alături de întreaga familie regală jucaţi un rol deosebit, inspirându-i pe oameni şi făcându-i să se simtă mândri de ei şi să-şi asume rădăcinile”, a declarat Corina Fusu.

Principele Radu a menţionat, în cadrul discursului său, că cele mai importante virtuţi sunt libertăţile omului şi dezvoltarea. „Orice fel de aport uman sau instituţional se judecă după un singur lucru – urma pe care o lasă, după rezultatul pe care îl are. Dacă istoria Republicii Moldova se întinde pe mai multe secole, atunci ultimul secol şi jumătate a adus cele mai multe realizări şi cele mai multe suferinţe pentru oamenii de aici”, a menţionat Principele Radu.

În cadrul vizitei în Republica Moldova, Principele Radu a menţionat că anual un student şi o studentă de la Universitatea Academiei de Ştiinţe vor beneficia de bursa „Regele Ferdinand” şi bursa „Regina Maria”, pe care le vor primi la Castelul Peleş din România.