logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 noiembrie 2018


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-8-noiembrie-2018-7978_1045207.html

Politologul Igor Volnițchi deja știe că nimeni nu va risca să meargă la negocieri cu democrații după alegerile din februarie 2019 pentru că „PDM nu coalizează mult timp cu nimeni. El devorează fiecare aliat și toți înțeleg acest lucru”, ceea ce ar conduce la alegeri anticipate, spune comentatorul politic.


Și colegul său Ernest Vardanean presupune că după alegeri ar putea să se înceapă unele acțiuni de nerecunoaștere a scrutinului și nu crede în crearea unei coaliții de dreapta sub presiunea partenerilor occidentali. „Există o posibilitate mare că vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate și la acel scrutin situația ar putea să fie cu totul alta”.

În contextul ultimei vizite a președintelui Igor Dodon la Moscova, directorul IPN Valeriu Vasilică semnează materialul analitic „O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu?”.

„Chiar dacă Moldovei, conform unor date de prin 2014 îi revine 0,02 la sută din volumul schimbului extern al Rusiei, autorul notează că președintele rus Vladimir Putin consideră „Republica Moldova unul dintre partenerii prioritari din spațiul CSI”. Pentru această schimbare de macaz, suficient de vizibilă pe fundalul relațiilor moldo-ruse destul de reci timp de câțiva ani deja, există câteva motive de ordin intern și extern. Dar există și îndoieli privind sinceritatea intenției „partenerului strategic de la Răsărit”, scrie Valeriu Vasilică.

Neîncrederea în sinceritatea politicii rusești în raport cu Moldova vine și din experiența generală că Rusia nu este deprinsă să dea, să ofere prea multe fostelor republici sovietice, ci mai degrabă să ia sau să impună, Georgia, Ucraina, Moldova fiind exemple de netăgăduit. Pentru Moldova, principalul indiciu în acest sens este poziția invariabil dură și neprietenoasă în gestionarea conflictului transnistrean, inclusiv cu exerciții militare provocatoare în comun cu forțele armate ale regimului separatist. Aceasta este una din „hârtiile de turnesol” care trebuie luată în calcul când vrem să înțelegem mai multe despre sinceritatea politică a Federației Ruse de a trece la o fază mai bună a relațiilor moldo-ruse.

Aceleași vânturi neprielnice smulg din pânzele fostului președinte Traian Băsescu cetățenia moldovenească. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocatului Andrei Bivol. Anterior, fostul președinte al României, Traian Băsescu, care este și președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, a spus că retragerea cetățeniei moldovenești de către președintele Igor Dodon nu îl descurajează și nu îl face să renunțe la promovarea ideii unirii Republicii Moldova cu România, ca singură șansă pentru securitatea și prosperitatea cetățenilor moldoveni.

Dar se prea poate ca epopeea să continue. Andrei Bivol, avocatul ex-președintelui României afirmă că cetățenia a fost retrasă din considerente exclusiv politice. Avocatul spune că, dacă Traian Băsescu va decide acest lucru, vor merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu acest dosar.

Unde dai și unde crapă! După nevalidarea alegerilor locale din municipiului Chișinău, comisia parlamentară a propus... eliminarea zilei tăcerii, ceea ce nu are nicio tangență cu esența problemei.  În legătură cu acesta, editorialistul Nicolae Negru spune în cadrul emisiunii „Butonul roșu” de la postul public Moldova 1că justiția este cea care trebuie schimbată pentru că de la aceasta a venit problema nevalidării alegerilor locale. „Justiția a interpretat în mod hazardat, poate incompetent, o prevedere a legislației. Judecătorul va găsi altă modalitate sau motiv pentru a invalida niște alegeri, dacă i se va da posibilitatea. Deci, justiția trebuie schimbată”, notează Nicolae Negru.

Lui îi ține isonul Valeriu Pașa la „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV care spune că inițiativa de a exclude ziua tăcerii la alegeri este una manipulatorie. Examinarea legislației electorale a fost făcută mai mult de ochii lumii și normele de drept au fost modificate pentru a demonstra partenerilor de dezvoltare că nu se va repeta situația de la alegerile locale în municipiul Chișinău.

Iar directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, a menționat că „interesul politic a fost ca domnul Năstase să nu fie primar de Chișinău pentru că asta prezintă un pericol pentru actuala guvernare”.

Cu toate acestea, următoarea „fumigenă” reformatoare deja a fost plasată: premierul Pavel Filip a venit cu propunerea de a instala camere de luat vederi în secțiile de vot, astfel ca să fie asigurat un proces electoral transparent, care să elimine orice îngrijorări.

Oare asta a avut în vedere Ambasadorul Statelor Unite al Americii la Chişinău, Dereck J. Hogan, când a accentuat importanța alegerilor libere și corecte în cadrul unei întrevederi cu președintele Parlamentului, Andrian Candu? Ambasadorul Hogan și-a reiterat angajamentul de a ajuta Moldova să implementeze reformele și să avanseze pe calea euro-atlantică.

După ce au apărut și spoturi sociale cu intelectualii moldoveni care mătură străzile din Italia, Republica Moldova și Italia vor recunoaște reciproc documentele emise de instituțiile de învățământ superior. Guvernul de la Chișinău a aprobat semnarea unui acord care prevede recunoașterea și echivalarea diplomelor de licență și masterat.

Amănunte pe IPN!