logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 5 septembrie 2019


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-5-septembrie-7978_1067907.html

Deputatul în primul Parlament Valentin Dolganiuc este de părere că actualmente niciun partid unionist nu poate crea starea de spirit care a existat în 1989-1990 în rândul societății. Iar comentatorul politic Anatol Țăranu susține că existența mai multor partide care reprezintă susținătorii unionismului nu favorizează rezultatul electoral pentru acest segment. În opinia lui, nu se va putea merge foarte mult pe această formulă și trebuie să se producă coagularea forțelor unioniste. Totodată, președintele Partidului Popular Românesc Vlad Țurcanu susține că forțele unioniste nu se vor coagula niciodată. „S-a încercat să se discute cu liderii acestora. În primul rând, orgoliile personale prevalează, în al doilea rând, sunt lideri pe acest segment care au misiune să țină acest electorat în stare de dezorganizare”, susține politicianul.

Partidul Verde Ecologist (PVE) își anunță oficial trecerea în opoziție față de actuala alianță de guvernare și susține că va furniza neîntrerupt societății și partenerilor verzi europeni, inclusiv europarlamentarilor, informații obiective despre atitudinile anti-ecologice ale guvernanților moldoveni. Într-o scrisoare furnizată presei, verzii ecologiști declară că situația creată în capitală e un semn grăitor că problemele ecologice încep să iasă la suprafață, „chiar dacă guvernările precedente le-au ascuns sub preș”. Potrivit PVE, nu s-a făcut nici cea mai mică încercare de a consolida un domeniu prioritar pentru toată Europa și lumea civilizată – protecția mediului înconjurător. Partidul Verde Ecologist este parte a familiei europene a verzilor, care deține 74 de mandate în Parlamentul European.

Într-o conferință de presă susținută după întrevederea cu Joseph Daul, președintele PPE, prim-ministrul Maia Sandu a dat asigurări atât cetățenilor Republicii Moldova, cât și statelor Uniunii Europene că Guvernul este decis să ducă până la capăt angajamentele asumate. La rândul său, Joseph Daul a menționat că este foarte dificil atunci când corupția se instalează într-o țară.  Joseph Daul a mai spus că în Republica Moldova trebuie găsiți oamenii care să își asume responsabilitățile schimbărilor necesare în justiție. „Această nouă schimbare la Chișinău aduce multă speranță, dar creează și mai multe așteptări. Trebuie să știți că 100 de zile cu o nouă guvernare nu pot schimba ceea ce a fost distrus și corupt timp de ani de zile. Lupta împotriva corupției, o justiție independentă și respectarea statului de drept necesită multă muncă, din multe direcții”,  a adăugat Joseph Daul.

În perioada 8-14 iunie 2019, Partidul Democrat a greșit din punct de vedere politic, nu și legal. Atunci erau în vigoare hotărârile Curții Constituționale pe care PDM le-a respectat. Fostul premier Pavel Filip susține că, în opinia lui, justiția moldovenească se orientează foarte repede către cei care au acces la guvernare. Potrivit lui, este imposibil să fie controlat fiecare procuror sau fiecare judecător. Democratul spune că sunt stranii abordările justiției în raport cu dosarele pe care le-a trimis la rejudecare sau le-a anulat după schimbarea puterii în stat. „Cum în momentul când se află un partid la guvernare se judecă într-un fel și când se află alt partid la guvernare – cu totul altfel? Eu cred că atunci când o să găsim răspunsul adevărat la această întrebare, atunci o să avem o justiție corectă în Republica Moldova”, afirmă Pavel Filip.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Chiril Moțpan, afirmă că, din punctul său de vedere, „pe 6 septembrie 2018 în Republica Moldova a avut loc o ordinară răpire de persoane, acțiune penală săvârșită cu încuviințarea unor demnitari de stat și cu participarea structurilor statului”. Potrivit lui Chiril Moțpan, la audierile desfășurate recent de către comisia pe care o conduce, Alexandru Baltaga, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, a spus că decizia de expulzare a fost luată la indicația directă a lui Vasile Botnari, director SIS la acea vreme. La rândul său, Vasile Botnari a declarat, în cadrul acelorași audieri, că își asumă întreaga responsabilitate pentru acțiunile întreprinse.

Blocul ACUM este îndemnat să susțină un candidat apolitic, comun al forțelor pro-europene și unioniste pentru Primăria capitalei. „Am constatat că persoanele care candidează pentru funcția de primar au studii juridice, sunt istorici, matematicieni, politologi. Cum pot oameni cu asemenea studii să administreze un oraș cum e Chișinăul? Nicio persoană fără experiență în funcții de top management nu va face față la volumul imens de activitate”, a spus Alexandru Gamanji, vicepreședinte al Mișcării PRO.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, susține că în aceste zile se negociază contractul pe livrarea gazelor dintre Federația Rusă Moldova, având în vedere vizita președintelui la Moscova și Bruxelles. „Ecuația securității energetice nu constă doar din gazul rusesc, dar și din capacitatea noastră ca guvern și țară de a căuta alternative în cazul în care apar anumite probleme care nu depind de noi”. Ministrul spune că Moldova are câteva scenarii de potențiale soluții alternative ca să asigure fluxul continuu de gaze în țară. Scenarii despre care se va afla în curând dacă va fi cazul pentru ele. În altă ordine de idei, ministrul de externe a declarat că soluția conflictului transnistrean poate fi doar una politică și că Moldova are preferințe clare în reglementare transnistreană. „Noi nu vrem federalizare, trupe străine pe teritoriul țării, nu vrem schimbarea și revizuirea principiilor de bază privind funcționarea țării, inclusiv democrația, politica externă”, a spus Nicu Popescu.

Autoritățile trebuie să ia măsuri pentru a stopa ilegalitățile constatate de Curtea de Conturi în satul Budești, municipiul Chișinău. Igor Blanari, juristul Companiei de Consultanță Juridică Juststudiumanima, a precizat că autoritățile statului nu au fost sesizate după ce auditul făcut la primărie a constatat că bugetul a fost prejudiciat cu 100 de milioane de lei, ci numai consiliul local și primăria din Budești. „Nefiind sesizate autoritățile statului, noi am observat o ingerință în gestionarea bunurilor localității și favorizarea unor interese private, de grup, în comunitatea din Budești”, a menționat juristul.

Amănunte pe IPN!