logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 3 septembrie 2019


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-3-septembrie-7978_1067860.html

Gimnaziul din Corjova și Gimnaziul din Roghi, ambele cu predare în limba română aflate în stânga Nistrului, raionul Dubăsari, au fost împiedicate să intoneze imnul național și să afișeze drapelul Republicii Moldova la deschiderea noului an școlar. Svetlana Krasheninnikova, directoarea Gimnaziului din Corjova, a declarat pentru IPN că, în ciuda interdicției, imnul de stat al Republicii Moldova a fost intonat de elevii prezenți la careul de început de an școlar. „Elevii au ținut în mână stegulețe ale Republicii Moldova”, a menționat directoarea. Situația asemănătoare de la Gimnaziul Roghi a fost confirmată pentru IPN de către directoarea instituției, Marina Tîrbu. „Înainte de începerea noului an școlar, un reprezentant al separatiștilor a venit și a avertizat ca imnul și drapelul Republicii Moldova să nu apară la festivități. În caz contrar, am fost amenințați că toată festivitatea va fi stopată”, a spus Mariana Tîrbu.

Rusia a fost condamnată la CEDO în șase cauze din regiunea transnistreană cărora le-au fost încălcate drepturile omului. În judecarea cauzelor, CEDO a constatat că Rusia a încălcat articolul 3 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, referitor la condițiile inumane și degradante de detenție, articolul 5, referitor la dreptul la libertate și siguranță, articolul 6, referitor la dreptul la un proces echitabil, articolul 13, referitor la dreptul la un remediu efectiv și articolul 2 al Protocolului Nr. 4, referitor la libertatea de circulație. În judecarea cauzelor, CEDO a constatat că Rusia a încălcat articolul 3 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, referitor la condițiile inumane și degradante de detenție, articolul 5, referitor la dreptul la libertate și siguranță, articolul 6, referitor la dreptul la un proces echitabil, articolul 13, referitor la dreptul la un remediu efectiv și articolul 2 al Protocolului Nr. 4, referitor la libertatea de circulație. Înalta Curte a dispus spre încasare de către persoanele cărora li s-au încălcat drepturile omului a sumei de 121 550  de euro cu titlul de prejudicii morale și a sumei 9000 de euro reprezentând costuri și cheltuieli pentru reprezentare.

Prezent la ceremonia prilejuită de cea de-a 28-a aniversare a Armatei Naționale, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comandat suprem al forțelor armate, a declarat că „armata reprezintă atributul indispensabil al independenței, suveranității și integrității teritoriale a țării”. „Întemeiată odată cu statul Republica Moldova, Armata Națională simbolizează vitejie și putere, patriotism și sacrificiu, onoare și adevăr, reprezentând totodată garanția păcii și securității naționale și regionale”. „Contribuind la asigurarea liniștii și păcii în diferite colțuri ale lumii, nu doar ajutați populația locală din aceste țări, dar puneți numele Republicii Moldova la loc de cinste printre statele care condamnă războiul, ura interetnică și discriminarea”, a spus șeful statului.

Există acțiuni care trebuie întreprinse pentru a fi posibilă declararea nulității contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit lui, în primul rând, trebuie să existe o bună cooperare între instituțiile statului. Procuratura trebuie să constituie un grup de procurori care să identifice fraudele care s-au comis pe parcursul pregătirii contractului și pe parcursul concesionării aeroportului. „Noi am identificat mai multe infracțiuni, inclusiv falsul în acte publice, abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Asta se referă, inclusiv la cei care, posibil, au favorizat la etapa pregătirii contractului anumite interese”, a declarat deputatul blocului ACUM Igor Munteanu. „La Ministerul Justiției se analizează situația creată. O comisie analizează toate prevederile acestui contract care a fost negociat și semnat în detrimentul Republicii Moldova. Se caută prevederi care ar permite inițierea unei proceduri în sensul fie a anulării, fie a rezilierii contractului”, îi ține isonul colegul său de partid Sergiu Litvinenco.

Și privatizarea companiei „Air Moldova” a fost un exercițiu ineficient, netransparent și ilegal, scopurile privatizării nefiind atinse. Deputatul Igor Munteanu, președintele Comisiei de anchetă privind privatizarea și concesionarea proprietății publice, a concluzionat că, pe baza documentelor analizate, autoritățile care au inițiat privatizarea Air Moldova nu au depus eforturi pentru monitorizarea respectării obligațiilor ulterioare privatizării. „La un an de la privatizare, operatorul aerian național se află în aceeași stare de incertitudine economică ca înainte de privatizare. Agenția Proprietății Publice era obligată să coordoneze desemnarea unui auditor pentru determinarea situației financiare din 2018. Acest lucru nu a avut loc”, a declarat deputatul.

Mirosul neplăcut din Chișinău este cauzat de către unii consumatori non-casnici care deversează direct la Stația de Epurare ape uzate cu concentrații peste cele admisibile, informează „Apă-Canal Chișinău”. Procuratura Generală s-a autosesizat referitor la mirosul neplăcut ce persistă în Chișinău și poluarea râului Bâc și a dispus inițierea a două procese penale. În cadrul investigațiilor, procurorii vor solicita și opiniile organelor de control de stat, pentru ca acestea să se pronunțe, în limita competențelor lor, asupra existenței sau nu a încălcării legislației din domeniu și prejudiciului cauzat prin încălcare.

Asociația Obștească „Centrul de Inițiative și Monitorizare a Autorităților Publice” va trimite un demers către Parlament, Guvern și Consiliul Superior al Magistraturii, cărora le cere să semneze un „pact pentru justiție în Republica Moldova”. „Reforma justiției are nevoie de un suport politic pe termen lung. Criza din justiția moldovenească este cauzată exclusiv de clasa politică, care s-a perindat la putere în ultimii 20 de ani”, a declarat Ion Dron, președintele asociației.

După multe zile de arșiță, astăzi se așteaptă 17-22 de grade Celsius. În zilele ce urmează temperaturile vor crește ușor, până la 22-27 grade. Către data de 10 septembrie, temperaturile vor crește din nou, la 25-30 grade Celsius, spun meteorologii.

Amănunte pe IPN!