Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene în legătură cu știrile privind deschiderea la Moscova a unei „reprezentanțe a Transnistriei”. „Statutul de „reprezentanță oficială” are semnificație definitorie pentru contextul relațiilor diplomatice, în așa fel fiind adus un prejudiciu relațiilor bilaterale moldo-ruse. Astfel de acțiuni subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar MAEIE amintește că în favoarea respectării principiilor amintite mai sus, conducerea Federației Ruse s-a pronunțat deschis și univoc în repetate rânduri”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului.
Economia Republicii Moldova acum se bazează pe consum, import și împrumuturi externe. Țara noastră nu produce și trăiește din contul întregii lumi. De această părere este deputatul PSRM Vladimir Golovatiuc. Potrivit lui, de la 1 octombrie 2009 până la 31 septembrie 2018, Republica Moldova a primit peste 11 miliarde de dolari credite și granturi. 6,8 miliarde din această sumă au constituit creditele.
Peste 90% din acțiunile statului deținute în compania Tutun-CTC au fost privatizate de către întreprinderea cu capital străin „Le Bridge Corporation Limited”. Cumpărătorul s-a angajat să dezvolte și să eficientizeze activitatea întreprinderii. La fel, să implementeze tehnologii și să introducă utilaje performante. Un alt angajament asumat este păstrarea profilului de activitate și al mărcilor comerciale. Va fi menținut numărul locurilor de muncă al personalului calificat și va fi asigurată securitatea muncii
„Alegeri pe înțelesul tuturor” de la IPN: referendumul consultativ. La referendum alegătorii vor fi întrebați dacă sunt de acord cu reducerea numărului deputaților din Parlament, de la 101 la 61, și dacă susțin ca poporul să poată revoca deputații din funcție dacă aceștia nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile. La cele două întrebări vor exista două opțiuni de alegere: „pentru” și „contra”. Rezultatele referendumului din 24 februarie au caracter consultativ și nu implică acțiuni imediate. Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 24 februarie sunt estimate la peste 10 milioane de lei.
Convenția Euro-Unionistă renunță la intenția de a participa la alegeri în calitate de concurent electoral, dar va susține candidații unioniști din mai multe circumscripții uninominale. Într-o conferință de presă la IPN, Valentin Dolganiuc, deputat în primul Parlament, a dat citire unui memoriu al Convenției și a făcut apel către conducerea Blocului Electoral ACUM să nu permită fragmentarea votului electoratului euro-unionist și să își retragă candidații care sunt pe locuri eligibile pe lista națională din circumscripțiile uninominale unde mai sunt și alți candidați de dreapta care au șanse mari să câștige alegerile. Totodată, Valentin Dolganiuc a îndemnat alegătorii să boicoteze referendumul consultativ care, potrivit Convenției Euro-Unioniste, este un instrument pentru spălarea imaginii pătate a partidului de guvernământ, dar care atentează la drepturile și libertățile cetățenești.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat încă două formațiuni politice în competiția pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Este vorba despre Partidul Național Liberal, care are pe liste 40 de candidați în circumscripția națională, și Partidul Politic Voința Poporului, cu 30 de candidați.
Până acum, Comisia Electorală Centrală a înregistrat nouă concurenți electorali și mai are șase dosare în examinare.
Volumul „Marea unire a românilor de la 1918. Contribuții bibliografice”, a fost lansat la BNRM Perioada cronologică de cercetare a fost primul război mondial și conferința de Pace de la Paris (1919), la care au fost recunoscute actele unirii. Elena Pintilei, directarea Biblioteci Naționale, spune că lucrarea a fost realizată pentru a pune pe masa cercetătorilor de istorie, dar și a celor interesați de actul unirii, adevărul privind evoluția evenimentelor. „E o lucrare exhaustivă care pune în circuitul bibliografic și istoric tot ce e mai de preț în bibliotecile noastre”, a menționat Elena Pintilei.
Ministrul degrevat al agriculturii, dezvoltări regionale și mediului, Nicolae Ciubuc, susține că prognozele economice pentru anul 2019 sunt destul de optimiste. „În condițiile în care noi avem o predictibilitate în cadrul Acordului de Liber schimb cu UE, în condițiile în care fiecare cultivă și se dezvoltă conform unui plan de afaceri și își planifică inclusiv comercializarea produselor pe piețele de desfacere, noi nu ar trebui să ne facem griji. Dimpotrivă, să continuăm să cultivăm produse solicitate pe piețele de desfacere și acest lucru ne va garanta succes”, a mai spus Nicolae Ciubuc.
Valerian Bejan, unul dintre autorii legii care prevede interzicerea pungilor de plastic, va cere comisiei parlamentare de specialitate să aplice controlul parlamentar asupra implementării documentului. Începând cu data de 1 ianuarie 2019, în unitățile de comerț sunt interzise pungile cu grosimea egală sau mai mare de 50 de microni, adică pungi destul de groase, altele decât cele în care oamenii își duc produsele cumpărate de la magazin acasă. Respectivele pungi sunt cu pereții mai subțiri de 50 de microni și vor fi interzise de la 1 ianuarie 2020.
Cauza penală în care sunt vizați ex-președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca, și soția sa, Maria Duca, fost rector al Universității AŞM, a fost transmisă în judecată. Într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție se spune că temei pentru începerea urmăririi penale a servit sesizarea unui angajat al Academiei, precum și rezultatele inspectării financiare tematice. Conform materialelor cauzei, soții și-au atribuit în mod ilicit salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.
Amănunte pe IPN!