logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 noiembrie 2018


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-16-noiembrie-2018-7978_1045371.html

Premierul Pavel Filip nu consideră că Republica Moldova este un stat capturat. „Eu vorbesc cu oamenii și nu simt ca oamenii să fie capturați și instituțiile statului la fel”. Oficialul recunoaște că în Republica Moldova există o concentrare a puterii, iar despre domeniul justiției Pavel Filip spune că în acest domeniu există probleme „destul de mari”.

Totodată, prim-ministrul susține că primarul de Orhei, Ilan Șor, trebuie să stea la pușcărie și el are încredere în instanțele de judecată și în procurori.

După ce a discutat cu ușile închise despre Fundația „Dialog Deschis” (Otwarty Dialog) parlamentul a constatat că organizația este finanțată din venituri provenite din tranzacții cu întreprinderi militare din Rusia, față de care au fost aplicate sancțiuni internaționale, din livrarea de echipamente militare în statele implicate în conflictele regionale, precum și din plăți din zone off shore. Membrii Comisiei recomandă Procuraturii Generale să examineze constatările din raport în contextul clarificării și încadrării juridice a acțiunilor de implicare a FOD, persoanelor afiliate etc. în acțiuni care atentează la securitatea națională a Republicii Moldova.

În luarea sa de cuvânt, deputatul Partidului Liberal, Ion Apostol, a declarat că. trebuie de vorbit și despre finanțarea campania președintelui Igor Dodon și a partidului pe care l-a condus, finanțarea Partidului lui Ilan Șor și PDM. Parlamentarul susține că graba cu care se discută chestiunea are legătură cu rezoluția Parlamentului European din 14 noiembrie, cu criticile PE care vin cu duiumul. Mai mult, potrivit deputatului, prin acest raport se dorește distragerea atenției de la furtul miliardului.

Iurie Țap, deputat PLDM, afirmă că dacă în urma acestui raport nu se vor demonstra cele relatate, pur și simplu este denigrată opoziția înainte de alegeri.

Oleg Reidman, deputatul Partidului Comuniștilor, susține că prin acest raport se încearcă să fie compensate tensiunile cu Uniunea Europeană, or propriile greșeli nu pot fi mascate. Potrivit lui Oleg Reidman, comisia de anchetă nu corespunde scopurilor Parlamentului, nici legii, nici a Constituției în general.

Sergiu Sârbu, deputat al Partidului Democrat, a declarat că se simte îngrozit de cele aflate și toți sunt șocați de grozăveniile puse la cale împotriva Moldovei.

Și toată daravera asta cu zmei doar pentru că, spune conducerea PAS, „Maia Sandu (lidera PAS, n.r.) a participat la o conferință la invitația mai multor membri respectați ai Parlamentului European, cu finanțarea biletului și a cazării de această fundație cu care colabora Parlamentul European... E ca și cum am investiga dacă Maia Sandu cu Angela Merkel au decis să aducă 30 de mii de sirieni la Cahul sau au decis să-i distribuie câte 1000 în fiecare raion. Haideți să nu participăm în acest proces de fabricare a unor aberații...”

Zinaida Greceanîi a anunțat pentru duminică un miting național la care va fi pusă temelia viitoarei platforme electorale al PSRM, iar experții IPN constată că îmbinarea protestului cu formularea unei agende pozitive, de alternativă față de actuala guvernare, reprezintă o sarcină dificilă pentru PSRM. E foarte bine că PSRM intenționează să se consulte cu propriii susținători, dar ar fi corect ca și susținătorii să cunoască cum s-au schimbat viziunile formațiunii asupra realităților și perspectivelor Republicii Moldova. Pe de o parte, platforma și angajamentele PSRM pentru alegerile din 24 februarie 2019 ar trebuie să fie în strictă conformitate cu programul politic al formațiunii. Iar programul respectiv a fost adoptat la congresul al XII-lea extraordinar din ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Pe de altă parte, apare întrebarea – cum intenționează PSRM să combine prevederile programului adoptat înainte de alegerile din 30 noiembrie 2014 cu obiective pentru alegerile 24 februarie 2019? Doar la alegerile din 30 noiembrie 2014 PSRM și-a propus, în baza programului politic – anularea Acordului de Asociere cu UE și aderarea la Uniunea Vamală. Pentru alegerile din 24 februarie 2019, în baza aceluiași program politic, președintele PSRM își propune să câștige alegerile pentru a forma un Guvern care știe să aibă relații bune cu toate statele, inclusiv cu UE, având semnat Acordul de Liber Schimb... De aceea, bunele relații și cu Federația Rusă, și cu Uniunea Europeană, și cu toți ceilalți ar însemna foarte mult și ar asigura succesul”.

Vorba ceea, „e bine să știi” cum se driblează în alegeri. Iurie Ciocan, membru al Comisiei Electorale, spune că persoana care candidează independent pe circumscripție uninominală nu este obligat să anunțe nicio instituție că este membru al unui sau altui partid. Astfel, nu ar exista nicio problemă dacă acesta, ajuns în legislativ, va anunța că este membru al unei formațiuni politice.

În cadrul unei manifestații desfășurate în fața Guvernului, Amnesty International Moldova a cerut Guvernului Republicii Moldova să adopte un plan național de acțiuni de îmbunătățire a serviciilor de securitate socială. Activiștii au solicitat creșterea indemnizațiilor pentru copii, creșterea indemnizațiilor și pensiilor oferite persoanelor vârstnice, celor  cu dizabilități, sporirea calității îngrijirii sociale în conformitate cu standardele europene.

Șchiopătăm și cu infrastructura: programul „Drumuri bune pentru Moldova” nu are nimic în comun cu strategiile de dezvoltare economică. Dimpotrivă, afectează grav dezvoltarea economică, deoarece scoaterea banilor din Fondul Rutier va duce la faptul că Moldova nu va avea trasee pentru tranzit, în schimb vor exista drumuri mici fără valoare economică în fiecare sat. De asemenea, programul este o pomană electorală. Opinia a fost exprimată de managerul de programe în cadrul Comunității „WatchDog.md”, Valeriu Pașa în cadrul unor dezbateri publice organizate de Expert Forum și Fundația Konrad Adenauer, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est.

În cadrul aceluiași for, expertul Centrului analitic independent „Expert-Grup”, Ion Meleșteanu, a prezentat un studiu privind clientelismul politic sau, altfel spus, utilizarea resurselor publice pentru a recompensa suporterii politici și a obține anumite beneficii, ceea ce este un fenomen răspândit în Republica Moldova.

Dacă ne bucurăm că selecționata de fotbal a Moldovei a învins în deplasare San Marino, cu 1-0, în penultimul meci din Liga Națiunilor, ținem cont și de faptul că în perioada 19 – 25 noiembrie, în Republica Moldova se va desfășura cea de-a treia ediție a Săptămânii Bucătăriei Italiene. Evenimentul este organizat de către Ambasada Italiei la Chișinău, în colaborare cu mai mulți parteneri.

Amănunte pe IPN!