Principala cauza de răspândire a corupţiei sunt salariile mici ale funcţionarilor, sondaj CCCEC
https://www.ipn.md/ro/principala-cauza-de-raspandire-a-coruptiei-sunt-salariile-mici-ale-7967_973476.html
Cauza principală de răspândire a corupţiei în Moldova sunt salariile mici ale funcţionarilor din sectorul public. De această părere sunt 51,1% din participanţii la un sondaj on-line, desfăşurat pe pagina electronică a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), citat de Info-Prim Neo.
17,3% din respondenţi consideră că răspândirea fenomenului este cauzată de interesele personale ale funcţionarilor, interese ce contravin sarcinilor de serviciu. 8,5% din participanţii la sondaj cred că de vină sunt caracteristicile specifice ale mentalităţii populaţiei.
De asemenea, 5,9% din respondenţi sunt de părere că fenomenul se răspândeşte din cauza ineficienţei sistemului judecătoresc. 5,5% dau vina pe lipsa unui control eficient strict.
Restul părerilor au fost împărţite între cauze precum: criza morală a populaţiei în perioada de tranziţie, ineficienţa politicilor publice anticorupţie, legislaţia imperfectă.
Sondajul a fost realizat în perioada septembrie-decembrie 2008. La sondaj au participat 307 vizitatori ai site-ului www.cccec.md.