Prin ce se deosebeşte societatea modovenească de cea lituaniană, după speakerul Seimului lituanian
https://www.ipn.md/ro/prin-ce-se-deosebeste-societatea-modoveneasca-de-cea-lituaniana-dupa-7965_998877.html
Lituanienii au ales să se desprindă din start şi clar de sfera de influenţă a spaţiului ex-sovietic pentru că au menţinut vie tradiţia independenţei şi statalităţii, precum şi conştiinţa identităţii naţionale, pentru că au avut parte de o nouă elită politică şi pentru că orientarea europeană aduce beneficii incontestabile poporului lituanian. Declaraţii în acest sens a făcut pentru Info-Prim Neo preşedinta Seimului Republicii Lituania, Irena Degutienė. Interviul intitulat „Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE”, a fost publicat luni, 9 iulie 2012.
„Chiar şi în timpul întregii perioade de ocupaţie sovietică poporul lituanian a păstrat în memoria sa istorică tradiţia independenţei şi a statalităţii. În afară de aceasta, poporul lituanian a avut întotdeauna un puternic sentiment de identitate naţională. Probabil, anume din această cauză ideea independenţei politice a fost pentru noi una deosebit de importantă. Un astfel de comportament al Lituaniei a fost determinat şi de faptul că pe calea spre independenţă în fruntea statului s-a aflat nu Partidul comunist al Lituaniei, ci noua elită politică şi intelectuală, care nu a avut nimic în comun cu regimul politic”, a spus Irena Degutienė.
Ea a precizat că obiectivul principal al noii elite l-a constituit eliberarea statului din chingile economiei planificate. „Lucrul acesta s-a soldat cu pierderea popularităţii acelei forţe politice, dar fostul Partid comunist al Lituaniei nu urmărea să menţină orânduirea veche, ci era interesat în transformarea sa cât mai grabnică într-o forţă social-democratică occidentală modernă. Anume din această cauză el nu a frânat reformele care au fost lansate în economie, precum şi procesele de privatizare. Poate că aceste decizii au produs efectul terapiei de şoc, dar tocmai ele au fost, totodată, necesare pentru edificarea fundamentului economiei moderne”, a afirmat speakerul lituanian.
„Deşi Lituania ca, de altfel, şi celelalte state baltice, va avea nevoie încă de mult timp pentru a atinge nivelul mediu de dezvoltare socială şi economică al ţărilor Uniunii Europene, totodată, în fiecare an mijloacele financiare ale UE constituie 30 la sută din bugetul Lituaniei şi lucrul acesta înseamnă, într-adevăr, o realizare importantă a calităţii de membru al UE. Politica de apropiere şi politica generală a Uniunii Europene în domeniul agriculturii consolidează competitivitatea Lituaniei pe piaţa internă comună a UE”, a spus în interviul pentru Info-Prim Neo preşedinta Seimului Republicii Lituania, Irena Degutienė.
Interviul a fost realizat cu ocazia aniversării a 20-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-lituaniene, marcată pe 10 iulie 2012.