logo

Primul Prim-ministru al R. Moldova consideră că Transnistria va fi anexată de Ucraina


https://www.ipn.md/ro/primul-prim-ministru-al-r-moldova-considera-ca-transnistria-va-fi-anexata-de-ucr-7965_966275.html

Transnistria, într-un final, va fi anexată de Ucraina, a declarat primul prim-ministru al R. Moldova, Mircea Druc într-un interviu acordat ziarului „Pro consumator”. Fiind întrebat cum va evolua, în opinia sa, în continuare Republica Moldova, spre Rusia sau spre Uniunea Europeană, Druc a spus că aceasta depinde de opţiunea electoratului basarabean la viitoarele alegeri. Implicarea tinerii generaţii în politică şi recenta performanţă a lui Dorin Chirtoacă par a fi de bun augur, a mai declarat Mircea Druc. În cadrul aceluiaşi interviu, fostul premier susţine că reunificarea R. Moldova cu România, după dispariţia de iure a URSS, a depins şi depinde în continuare de clasa politică de la Chişinău şi electoratul basarabean. Au fost ratate două astfel de şanse – în august 1991 şi în februarie 1992, când autorităţile de la Bucureşti au refuzat introducerea leului românesc în R. Moldova, a mai declarat el. Mircea Druc a fost unul din liderii Frontului Popular din anii 90 ai secolului trecut. A deţinut funcţia de prim-ministru în perioada mai 1990 - mai 1991, din care a fost demis de preşedintele de atunci a R. Moldova, Mircea Snegur, în urma mai multor disensiuni. În prezent locuieşte în România Într-un interviu recent, acordat pentru Info-Prim Neo, Ambasadorul Ucrainei la Chişinău Serghei Pirojkov, declara că poziţia Ucrainei ca ţară garant în reglementare rămâne neschimbată: soluţionarea conflictului trebuie să aibă la bază respectarea valorilor democratice, a principiilor supremaţiei dreptului, asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, respectul faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova, precum şi ţinându-se cont de interesele locuitorilor din regiunea transnistreană. Pentru Ucraina această chestiune este dintre cele mai importante în contextul securităţii naţionale. Pe toată durata procesului de reglementare, autorităţile de la Kiev şi-au demonstrat convingerea fermă că doar în colaborare cu toate părţile interesate poate fi elaborat un model de reglementare complexă şi stabilă, a menţionat Ambasadorul.